Furnizorul de servicii logistice şi de distribuţie Quehenberger Logistics, care are clienţi precum Continental, a fost anul trecut autorul celei mai mari tranzacţii de închiriere de pe piaţa imobiliară românească. Compania a semnat cu CTP un contract de închiriere pe zece ani pentru un depozit de 19.500 mp în cadrul fostului Prologis Park Bucharest A1.
Prin intermediul firmei WDP Development RO, deţinută în proporţie de 51% de WDP şi 49% de omul de afaceri Jeroen Biermans, belgienii au împrumutat 25 mil. euro, pe şase ani, de la BNP Paribas Fortis, pentru finanţarea activităţilor locale, potrivit raportului financiar al companiei aferent anului 2015.
Dezvoltatorul lucrează acum la definitivarea a trei proiecte logistice noi în România. WDP construieşte în Râmnicu Vâlcea un depozit de 12.000 mp pentru furnizorul de componente auto Faurecia. Proiectul va fi livrat chiriaşului în acest trimestru şi presupune o investiţie de 8 mil. euro. Belgienii mai au în lucru două proiecte la Sibiu. În vecinătatea aeroportului internaţional din Sibiu, compania construieşte un depozit de 8.000 mp pentru Siemens. Investiţia în acest spaţiu se ridică la circa 5 mil. euro şi trebuie încheiată în trimestrul al doilea al acestui an. De asemenea, WDP face un proiect cu depozite şi birouri în suprafaţă de 4.500 mp pentru DPD tot la Sibiu. Acesta presupune o investiţie de 3 mil. euro şi trebuie finalizat tot în trimestrul al doilea din 2016.
Anul trecut, compania a semnat un acord cu Inter Cars pentru dublarea suprafeţei ocupate în parcul logistic WDP din Braşov. Investiţia angrenată în spaţiul suplimentar de 5.000 mp a fost estimată la 2 mil. euro. Tot în 2015, belgienii au început dezvoltarea unui depozit de 12.000 mp pentru Federal-Mogul pe un teren din Ploieşti, unde funcţionează deja un depozit al companiei, închiriat de Roquet. Bugetul alocat acestei investiţii este de circa 7 mil. euro.
WDP a mai construit un spaţiu de depozitare de 16.000 mp pentru compania japoneză Yazaki. Proiectul este dezvoltat pe un teren din Brăila, luat în concesiune, şi presupune o investiţie de 9 mil. euro.
Belgienii deţin în România cinci depozite cu o suprafaţă închiriabilă brută de circa 40.000 mp şi mai dispun de 96 hectare de teren pentru noi proiecte. Valoarea portofoliului imobiliar local al companiei este stabilită la 45,8 mil. euro în ultimul raport financiar.
Odată finalizate, noile proiecte vor creşte substanţial portofoliul de depozite al WDP în România, până la o suprafaţă de circa 73.000 mp, care vor plasa compania în top zece cei mai mari proprietari de astfel de clădiri.
WDP este controlată de familia Jos De Pauw care ocupă locul 44 într-un top al celor mai bogate familii din Belgia, cu o avere estimată la 391 mil. euro, potrivit publicaţiei De Rijkste Belgen. Averea familiei este clădită pe dezvoltatorul de spaţii industrial-logistice Warehouse & Distribution De Pauw, care a ajuns lider de piaţă în Belgia şi Olanda. (sursa: capital.ro)