La nivel regional (Romania, Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia), volumul tranzactionat in primul semestru a fost de 3,26 miliarde de euro, in crestere cu 40% comparativ cu perioada corespunzatoare din anul anterior. Polonia a avut o crestere de 113%, in timp ce piata din Cehia a inregistrat un avans de 19%. In schimb, Ungaria a consemnat o scadere de circa 33% a tranzactiilor cu proprietati generatoare de venituri, iar in Slovacia reducerea a fost si mai accentuata, de 73%.
 
In Romania, in primul semestru al anului au fost consemnate 38 de tranzactii, comparativ cu 17 in S1 2023, conform datelor centralizate in raportul Romania Investment Marketbeat, lansat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
In plus, S1 2024 a fost cel mai dinamic prim semestru din 2017, in conditiile in care cea de-a doua jumatate a anului este, de obicei, mai activa in ceea ce priveste tranzactiile.

Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox: “Anul 2024 marcheaza o revenire a interesului investitorilor pentru active imobiliare pe piata locala, remarcandu-se o activitate crescuta mai ales din partea jucatorilor deja prezenti in Romania. Perspectivele pentru a doua jumatate a anului raman pozitive, pe fondul relaxarii conditiilor de finantare si al stabilizarii preturilor, urmand a fi inchise alte tranzactii semnificative in special pe segmentele de retail si birouri. Per total, volumul tranzactionat este de asteptat sa revina la media de circa 1 miliard de euro, specifica pietei locale in ultimul deceniu.”
 

Sectorul de retail a atras 47% din volumul investitional, in timp ce sectorul logistic a avut o cota de 43%. Sectorul hotelier si cel de birouri au avut cote de 6%, respectiv 4%.

Cea mai mare tranzactie incheiata in perioada analizata a fost achizitia de catre CTP a unui portofoliu care cuprinde sase parcuri industriale si logistice de la Globalworth (267.900 mp GLA) pentru 168 milioane euro. O alta achizitie importanta finalizata in primul semestru a fost parafata de WDP, grupul belgian preluand proiectul Expo Market Doraly de langa Bucuresti pentru aproximativ 90 milioane euro.

Randamentele de referinta au fost stabile pe toate segmentele in primul semestru, doar proprietatile industriale inregistand un avans de 10 puncte de baza comparativ cu sfarsitul anului 2023. Astfel, acestea variaza intre 7,25% pentru cele mai reprezentative cladiri de birouri si centre comerciale si 7,50% pentru parcuri industriale.