Artesana, cel mai mare producător de lactate artizanale și unicul producător de lactate integrale și neomogenizate din România, a început construcția noii fabrici care va permite triplarea producției, începând cu luna aprilie a anului viitor.
Saint-Gobain anunță construirea celei de-a doua linii de producție a plăcilor de gips-carton la Turda, România. Această investiție, de aproximativ 45 de milioane EUR, vizează creșterea considerabilă a capacității de producție a plăcilor din gips-carton pentru a satisface nevoile în creștere ale pieței din România și din țările Europei Centrale și de Est, dar și pentru consolidarea poziției de lider a Grupului Saint-Gobain pe piețele de construcții ușoare.
Compania tehnologică Continental își mărește capacitatea de producție prin achiziția unui imobil nou situat în în Parcul Industrial Freidorf din Timișoara și își exinde în același timp spațiile de birouri, dedicate în principal activitățile de cercetare și dezvoltare.
Austrotherm a obținut o finanțare de 3 milioane euro pentru extinderea capacității de producție de polistiren extrudat (XPS) de la fabrica sa din Roman, județul Neamț.
Vetro Solutions, o companie românească specializată în distribuția de bunuri și servicii veterinare, înființată în 2012, va începe producția de medicamente după o investiție de 4,5 milioane EUR.
Deloitte România și Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal, au oferit asistență Haier Tech, o societate românească deținută de Grupul Haier, în proiectul de construire în județul Prahova a primei fabrici de frigidere Haier din Uniunea Europeană. După ce a asistat Haier Tech în obținerea acordului de finanțare pentru ajutor de stat, în decembrie 2019, practica de consultanță în management a Deloitte România lucrează în prezent cu compania pentru implementarea proiectului, care presupune o investiție totală de peste 53 de milioane de euro și pentru care statul va oferi un ajutor în valoare de 25 de milioane de euro.
Rosti România, deţinută de Grupul suedez Rosti Group AB, a închiriat 11.300 metri pătraţi de spaţii industriale în Păuleşti lângă Ploieşti, pentru o nouă capacitate de producţie de mase plastice prin injecţie pentru industria auto.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.