Astfel, DS Smith, care deține o fabrică de hârtie la Zărnești, județul Brașov (cea mai mare din România, asigurând aproape 50% din consumul pe piața locală), intenționează să investească 11 milioane de euro până în 2023 în această fabrică, investiție ce va viza operațiuni mai eficiente, mai sustenabile în relație cu mediul, axându-se pe eficientizarea operaţiunilor, protecţia mediului şi dezvoltarea sustenabilă locală. Investițiea vizează în domeniul ecologizării refacerea sistemului propriu de canalizare, dar și achiziția unor echipamente noi precum o stație de epurare și un incinerator, acest lucru venind în completarea strategiei fabricii de a folosi ca materie primp numai deșeuri de carton și hârtie.


O altă investiție anunțată este cea a grupului Lasselsberger Ceramics România, producător de plăci ceramice. Investițiile vizate se ridică la peste 2 milioane de euro, de acestea beneficiind fabrica din Cluj-Napoca, Sanex. Prin intermediul acestora, grupul vizează sporirea eficienței logistice a fabricii, dar și mpsuri „verzi”, precum scăderea consumului de energie prin monitorizarea acestuia prin noi echipamente și sisteme.


La sfârșitul lunii aprilie, Metaller, companie specializată în producția de tâmplărie PVC și aluminiu, a inaugurat noua unitate de producție deschisă în Bistrița, ca urmare a unei investiții de 3 milioane de euro, incluzând achiziția unei hale de peste 5000 de mp, ridicată pe un teren de doup hectare.