Compania Nurol Makina din Turcia vrea să producă autovehicule blindate 4X4 în Romania, destinate industriei de apărare, valoarea investiţiei fiind de cel puin 15 milioane de euro.
Producătorul de mezeluri Meda Prod 98 din Bucureşti, unul din cei mai mari jucători de pe piaţa de profil, se extinde cu o unitate nouă de producţie pentru mezeluri crud-uscate, o investiţie estimată la aproape 3 milioane de euro, pe care proprietarii o luaseră în calcul înainte de criza economică.
Producătorul de specialităţi din carne şi brânzeturi marca Zimbria, un business de circa 1 mil. euro, prezent cu produsele sale în cinci magazine din Brăila, Galaţi şi Bucureşti, vrea să deschidă o fabrică de preparate din carne din fonduri europene care să aibă o capacitate de producţie de două tone de preparate pe zi, potrivit reprezentantului companiei.
Compania britanică GTK a anunţat deschiderea, la Craiova, a unei unităţi de producţie de ansambluri de cabluri şi cutii de protecţie, fabrica fiind singura deschisă de această companie în România şi prima din afara Marii Britanii.
Producătorul de ţigări BAT, cel mai mare jucător de pe această piaţă, anunţă investiţii în fabrica pe care compania o deţine la Ploieşti în judeţul Prahova.
Fabrica de Lapte Braşov, firmă controlată de producătorul de lactate Olympus, are în plan pentru anul viitor noi investiţii, atât în în linii de producţie, cât şi în consolidarea portofoliului de produse, valoarea totală a fondurilor alocate în ultimii ani pentru modernizarea unităţii, logistică şi depozitare ridicându-se la 100 milioane euro.
Grupul britanic Faist, unul dintre furnizorii giganţilor Nokia Siemens Network şi Ericsson Network, care a intrat pe piaţa locală în anul 2015 şi a dezvoltat fabrici în Bihor şi Argeş, ia în calcul România pentru construirea unei noi capacităţi de producţie.
ArcelorMittal va continua să investească în producţia de oţel în combinatul de la Galaţi, după investiţii de 400 de milioane de euro din 2009 până în prezent, se arată într-o scrisoare adresată angajaţilor de la Galaţi de către Lakshmi Mittal, preşedintele şi directorul general al concernului siderurgic.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.