Continental, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de componente auto și principal producător de anvelope la nivel mondial, a finalizat investiția de 10,5 milioane de euro în sistemul de tratare a emisiilor olfactive în fabrica sa din Timișoara.
Acționarii grupului de firme Autonet, furnizorul numărul 1 de servicii din domeniul auto pe piaţa românească, au încheiat o tranzacție cu Swiss Automotive Group (SAG), unul dintre cei mai mari furnizori independenți de piese auto la nivel european, iar companiile grupului românesc vor fi incluse într-un holding, în care SAG va fi acționar cu 51%, iar actualii acționari ai Autonet vor deține 49%. SAG și Autonet Group Holding vor continua să opereze în mod separat pe piețele proprii.
Divizia europeană a dezvoltatorului american de spații logistice Panattoni l-a angajat pe managerul român Muler Onofrei pentru a pune bazele unui birou în România. Onofrei este la a doua experiență managerială cu o companie americană, după ce a gestionat afacerile Prologis.
La finalul acestui an, grupul Toneli, unul dintre cei mai mari jucători din industria producătoare de ouă de consum, a investit 700.000 de euro în ferma din Găești, județul Dâmbovița, pentru a lansa noul produs „La curte”- Free Range, ouă care provin de la găini crescute la sol, cu acces în aer liber și hrănite pe bază de cereale.
Compania cu capital olandez CTP, care a ajuns în acest an cel mai mare proprietar de spaţii industrial-logistice din România, a achiziţionat circa 20 de hectare de teren de la investitori italieni aflaţi în relaţie de afaceri cu grupul italian Cefin, potrivit informaţiilor Capital. Lotul este amplasat lângă depozitul Pepsi de la ieşirea din Bucureşti spre Piteşti.
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a stagnat în octombrie faţă de septembrie şi a crescut cu 0,5% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.
Ministerul Apărării Naționale a atribut fabricii IAR Ghimbav, prin negociere directă, fără anunț de participare, un contract pe 3 ani în valoare totală de 53,2 milioane euro, TVA inclus, având ca obiect lucrări de reparații capitale la elicopterele marca IAR-330 Puma Socat din dotarea MapN.
Compania belgiană Vabeld va dezvolta un depozit de peste 25.000 metri pătrați pentru retailerul online de modă Fashion Days, care va fi construit de AIC Industrial&Logistic Development pe terenul cumpărat de Vabeld în apropiere de autostrada A1 București-Pitești.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.