”Compania Sagex Construct a câștigat licitația pentru desemnarea antreprenorului general și va ridica prima fază a proiectului logistic, în suprafață de 20.000 mp, cu termen de livrare în trimestrul trei al acestui an”, explică Muler Onofrei, Managing Partener,  Element Industrial. 

ELI PARK 1 va avea o suprafață închiriabilă de 45.000 mp de spații de depozitare și birouri și presupune o investiție totală de 25 milioane de EUR. Proiectul logistic este deservit de cateva linii de transport in comun si este localizat la o distanță de 4 km de centura București, cu acces direct la un drum național cu patru benzi, DN 7. Principalele avantaje sunt  accesul facil către nordul Bucureștiului și amplasarea într-o zonă cu excedent de forță de muncă (Chitila/Buftea), spre deosbire de alte zone clasice de logistică unde sunt probleme în acest sens, ca de exemplu A1 – km 14 sau 23.  

Noul proiect este dezvoltat la standard internațional de clasă A, beneficiind de specificații tehnice precum: o ușă de încărcare/descărcare la fiecare 800 mp de hală, spații generoase de manevră pentru camioane (35 m truck court) și locuri numeroase de parcare. (sursa: Element Industrial)