Evoluția din ultimii ani a celor doi jucători din piața de transport și logistică, împreună cu dezvoltarea P3 și construirea de noi depozite, a determinat o creștere a spațiului închiriat de aceștia în depozitul de pe Autostrada A1.
Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, declară: „Prin extinderile operațiunilor E Van Wijk și HOPI în cadrul parcului P3 Bucharest A1, consolidăm colaborări de lungă durată, clădite pe o comunicare strânsă, pe încredere și pe efortul permanent de a găsi cele mai potrivite soluții la nevoile de business ale partenerilor noștri. Este pentru noi întotdeauna un privilegiu să putem fi parte a poveștilor de succes ale clienților noștri și le mulțumim că au ales să scrie un nou capitol alături de echipa P3.”
Furnizorul de transport și logistică E Van Wijk este chiriaș al parcului P3 Bucharest A1 din anul 2007 și și-a extins treptat suprafața închiriată, ajungând în prezent la o suprafață totală de 14.810 mp, de aproape patru ori mai mare față de volumul pe care îl avea în urmă cu 16 ani, și să ocupe integral depozitul 6 din parc.
Adrian Domșa, Branch Manager Logistic E Van Wijk: „Am ales să continuăm povestea noastră de creștere alături de P3 România ca o consecință naturală a colaborării de care ne bucurăm împreună de aproape 16 ani. Cu P3 am avut acces la soluții personalizate, la susținere în vremuri grele, potențial de creștere, dar și inspirația unei viziuni moderne, pe termen lung. Susținem parteneriatele sănătoase, iar continuitatea și isprăvnicia, precum și furnizarea de servicii logistice de încredere prin angajați pasionați, sunt indicatori prin care ne ghidăm întreaga activitate.”
HOPI® Logistics, parte a HOPI® CEE Logistics, companie ce oferă servicii de transport internațional, a cunoscut, de asemenea, o dezvoltare importantă în cadrul parcului P3 din București, compania aproape dublându-și nevoile de spații logistice în ultimii cinci ani. În prezent, transportatorul a încheiat un contract pe termen lung pentru peste 5.700 de metri pătrați de spații de depozitare și birouri în depozitul 10 din parcul P3.
Florin Posteucă, CEO HOPI România: „Încă de la primul contract, principala noastră dorință a fost identificarea nu doar a unui simplu parc logistic, ci a unei facilități industriale și logistice complete în care putem crește și ne putem consolida afacerea. Am găsit în P3 mai mult decât atât, un partener care te sprijină și te inspiră să vrei și să poți mai mult. De aceea, am ales să continuăm cu încredere călătoria dezvoltării noastre împreună.”
Grupul P3 a anunțat rezultate operaționale record și situații financiare solide pentru 2022
Investitorul și dezvoltatorul european de proprietăți logistice, P3 Group S.àr.l, a crescut valoarea brută a activelor („GAV”) la 8,3 miliarde de euro, aceasta fiind doar modest afectată de o scădere a evaluării cu 2,3%. Din punct de vedere operațional, portofoliul companiei a crescut la 7,6 milioane de metri pătrați la nivelul celor 11 țări din Europa, înregistrând o rată de ocupare de 98%, cea mai ridicată din toate timpurile.
În ciuda volatilității continue a pieței, compania a înregistrat rezultate puternice în 2022, susținute de reziliența industriei în ceea ce privește dinamica de creștere. În această direcție au contribuit și tendințele favorabile pe termen lung ale cererii și ofertei, datorită tranziției continue a comerțului cu amănuntul către comerțul electronic și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare ale clienților. Creșterea valorii brute a activului companiei (GAV) a fost determinată de implementarea prudentă a unui program de distribuire a capitalului, menit să crească portofoliul în mod profitabil prin activități de achiziție și dezvoltare.
Frank Pörschke, CEO P3 Group, a declarat: „Rezultatele P3 din 2022 ne întăresc ambiția de a fi principalul proprietar, investitor și dezvoltator de active logistice și industriale de prim rang în Europa. Efectele pozitive puternice pentru proprietățile logistice rămân intacte, cu o dinamică puternică a cererii și ofertei, în ciuda incertitudinilor economice. Valoarea portofoliului nostru a crescut la 8,3 miliarde de euro ca urmare a achizițiilor și dezvoltării, în ciuda faptului că, datorită abordării noastre prudente, pe termen lung, am experimentat o reevaluare negativă comparativ scăzută prin extinderea randamentului la nivel de piață de doar 2,3%. Bazându-ne pe aceste fundamente puternice, vom continua să gestionăm cu atenție portofoliul nostru existent și să căutăm în mod activ oportunități atractive de creștere, fie prin dezvoltări, randamentul activelor individuale, finanțare forward, portofolii întregi sau chiar platforme.”
Bazându-se pe o platformă operațională puternică și cu un portofoliu axat pe diversificare și calitate, Grupul P3 operează cele mai mari portofolii logistice din Europa continentală. Evoluția companiei a fost susținută de reziliența dinamicii de creștere a industriei, inclusiv de tendințele favorabile pe termen lung a ofertei/cererii, datorită trecerii continue a comerțului cu amănuntul către comerțul electronic și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare ale clienților. Evenimentele europene recente au accelerat/amplificat această dinamică și au demonstrat rezistența ratelor de colectare a chiriilor în raport cu alte sectoare imobiliare. Strategia ESG este o prioritate pentru Grupul P3, care a depășit ținta de 75% BREEAM Very Good sau mai mare. Obiectivul folosirii energiei solare a crescut la 100 MWp până în 2027 pentru a satisface așteptările investitorilor, nevoile chiriașilor și cerințele de reglementare.
P3 este un investitor, proprietar, dezvoltator și manager pe termen lung de proprietăți logistice europene cu peste 7,6 milioane m² de active în administrare și un portofoliu extins de terenuri de 1,9 milioane m² pentru dezvoltare ulterioară. P3 are activități comerciale în 11 țări și investește și se dezvoltă pe piețele europene de aproape două decenii. Cu sediul central la Praga, P3 are peste 250 de angajați în 11 birouri din orașe europene cheie, oferind servicii integrate de dezvoltare, active și management al proprietății.