“Bulgaria se află la intersecția dintre Europa și economiile în plin avânt din Orientul Mijlociu, Rusia și Asia”, a declarat Remon Vos, CEO al CTP. “Piața bulgară a înregistrat o creștere sănătoasă de 3% a PIB-ului, acesta provenind în proporție de 90% din sectorul industrial și al serviciilor. Bulgaria este o țară cu un potențial mare în ceea ce privește investițiile în parcuri de afaceri, birouri și centre logistice”, a mai punctat Remon Vos.
Vladimir Gurdjieff, Country Manager al CTP Bulgaria, a declarat că extinderea este o urmare firească a cererii venite din partea mai multor clienți existenți. “Concentrarea noastră va fi, inițial, în zona metropolitană a Sofiei și în sectoarele 3PL (Third Party Logistics), distribuție, farmaceutic și FMCG”, a explicat acesta. „Ne așteptăm ca până la Crăciun să avem deja o echipă formată din șase specialiști în administrarea proprietăților, iar planurile noastre de creștere sunt ambițioase:
100.000 mp, până la sfârșitul lui 2021. Vom atinge acest obiectiv printr-o strategie ce îmbină achizițiile unor proprietăți cu noile dezvoltări”, a conchis Vladimir Gurdjieff.
CTP are, în prezent, operațiuni în șapte țări din Europa: Republica Cehă, unde se află și sediul central al companiei, Slovacia, Ungaria, Serbia, România, Polonia, iar acum și Bulgaria.
CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu 5 milioane de metri pătrați de spații de clasă A, situate în șapte țări.
În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 1 milion mp suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda. (sursa: CTP)