Un prim proiect de succes care se desfășoară într-un ritm accelerat este depozitul pe care CTP îl construiește pentru operatorul logistic al lui Kingfischer, compania Quehenberger, în cadrul CTPark Bucharest West. Dezvoltatorul a reușit să ridice deja 25% din suprafața totală a clădirii la doar două luni de la începerea lucrărilor.
Pe lângă depozitul pentru Kingfischer, compania care operează Brico Depot în România, CTP mai dezvoltă, în același timp, alte șase proiecte în parcurile din Timișoara, Turda, Sibiu, Pitești, dar și din jurul capitalei – CTPark Bucharest și CTP Bucharest North. Aceste lucrări au o valoare de piață de aproximativ 200 milioane euro și vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2021.
Valentin Roșu, Regional Development Director, CTP România a declarat:
„CTP este recunoscut nu doar pentru serviciile premium și customizate pe care le oferă clienților săi, dar și pentru rapiditatea de care dă dovadă în ceea ce privește construcțiile noi pe care le realizează. Am reușit să ridicăm deja 25% din clădirea pentru Kingfischer la doar două luni de la demararea lucrărilor de construcție. Ne dorim ca anul acesta să continuăm să susținem ritmul bun pe care l-am avut în 2020 și să fim la înălțimea așteptărilor clienților care aleg să lucreze cu noi.”
CTP acționează ca și antreprenor general pentru proiectele grupului din România, sub îndrumarea lui Valentin Roșu. Acesta coordonează împreună cu o echipă de 15 ingineri experți toate șantierele din București și din țară.
Stadiul lucrărilor începute de CTP ce vor fi finalizate până la sfârștiul anului 2021:
· CTPark Bucharest West: peste 25% din lucrări realizate
· CTPark Bucharest North: peste 35% din lucrări realizate
· CTPark Bucharest: începutul lucrărilor de extindere
· CTPark Pitești: începutul lucrărilor
· CTPark Timișoara II: 85% din lucrări realizate
· CTPark Turda: 75% din lucrări realizate
· CTPark Sibiu: 15% din lucrări realizate
CTP este un dezvoltator și administrator european de proprietăți comerciale care oferă servicii complete în sectorul imobiliar. Compania este specializată în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. Grupul CTP este cel mai mare proprietar-dezvoltator de spații industriale și logistice de clasă A din CEE. Portofoliul grupului este format din 6 milioane de metri pătrați de proprietăți de clasă A amplasate în 100 de locații strategice din șase țări din Europa Centrală și de Est. (Sursa: CTP)