Portofoliul cuprinde trei parcuri industriale situate în apropierea celor mai mari parcuri CTP din București, Pitești și Timișoara și consolidează prezența CTP în aceste orașe și pe axa autostrăzii București – Pitești.
„Filozofia noastră se bazează pe dezvoltarea unor parteneriate solide, iar acțiunile noastre valorifică acest concept de bază. Dăm startul unei alianțe strategice cu un operator logistic profesionist și specializat, FM Logistic, cu o istorie în România de peste 20 de ani. Rezultatul este achiziția unui portofoliu de ultimă generație, cu depozite eficiente, care completează stocul nostru existent și ne consolidează prezența în locații-cheie, care sunt percepute din ce în ce mai mult ca hub-uri regionale”, spune Ana Dumitrache, Managing Director CTP România.
Tranzacția de vânzare și lease back a fost structurată și implementată de echipa de tranzacții a CTP România, cu sprijinul intern al departamentelor financiar și de administrare a proprietății.
„În timp ce portofoliul nostru crește cu peste 100.000 mp închiriați în totalitate, un plus demn de menționat pentru toate părțile interesate, de la chiriași până la comunitățile locale, este surplusul generos de teren de care beneficiază toate cele trei locații, care permite o dezvoltare organică a investiției”, afirmă Andreea Enescu, Transaction Director CTP România.
Compania FM Logistic a fost înființată în Franța, în 1967, în Franța, pentru a a furniza servii aprovizionare în Europa, deservind clienți din sectoarele produselor de larg consum, comerţ cu amănuntul, frumusețe și cosmetică, producție industrială și sectoare medicale. În România, FM Logistic își desfășoară activitatea începând din anul 2003.
„Începerea parteneriatului pe termen lung cu CTP va permite echipei din România a FM Logistic să se concentreze pe aspectele operaționale și pe cele direct legate de clienți, păstrând portofoliul existent de clienți și rămânând deschiși pentru noi extinderi pe măsură ce oportunitățile apar. FM Logistic va continua să dezvolte lanțurile de aprovizionare sustenabile din România, iar pricipala direcție stragică rămâne furnizarea de servicii cu valoare adăugată, asigurând continuitatea afacerii pe măsură ce trecem la noul mod de lucru”, declară Alexander Pavlov, Country Managing Director FM Logistic România.
Tranzacția imobiliară a fost consiliată de CBRE România, care a reprezentat vânzătorul.
„Suntem încântați că am asistat FM Logistic în crearea unui parteneriat cu unul dintre cei mai reputați proprietari din piața imobiliară și credem că această tranzacție aduce cu sine o poziționare și mai puternică pentru FM Logistic în atingerea obiectivelor de business. Este totodată dovada că piața din România este pregătită pentru tranzacții de tip sale and lease back (vânzare și închiriere ulterioară) și că proprietarii cei mai mari sunt adesea și cei mai dinamici”, spune Mihai Pătrulescu, Head of Investment Properties CBRe România.
Odată cu achiziționarea acestor noi spații, portofoliul CTP din România a atins pragul de 2,5 milioane mp de depozite moderne sustenabile de clasă A.
CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale listate la bursă din Europa în funcție de suprafața închiriabilă, deținând 10,5 milioane de metri pătrați de GLA în 10 țări la 31 decembrie 2022. CTP certifică toate clădirile noi în conformitate cu BREEAM Very good sau mai bine și a obținut un rating ESG „Low-Risk” de către Sustainalytics, subliniind angajamentul său de a fi o afacere sustenabilă.