Sonaca va construi o fabrica la circa 30 km de Cluj-Napoca, al doilea cel mai populat oras din tara si cel mai mare centru universitar, avand un inalt grad de calificare a muncii, transmite Agerpres.
În primele 11 luni din 2015, exporturile și importurile au crescut cu 4,1%, respectiv cu 7,2%, comparativ cu perioada 1 ianuarie — 30 noiembrie 2014, exporturile ajungând la 50,66 miliarde de euro, iar importurile la 57,85 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) remis, luni, AGERPRES.
Capitalul firmei Log Center Brașov, care detine un teren unde intenționa să dezvolte un proiect logistic, parte a portofoliului preluat în luna noiembrie de americanii de la Blackstone de la grupul austriac Immofinanz , a fost majorat cu circa 10,3 milioane de euro.
Prețurile producției industriale au scăzut cu 0,2% în zona euro și cu 0,3% în Uniunea Europeană (UE 28) în noiembrie comparativ cu octombrie, România fiind singurul stat membru UE în care indicatorul a stagnat, relevă datele publicate miercuri de Eurostat.
Sfârșitul lunii noiembrie reprezintă un moment important pentru logistică și managementul lanțurilor de distribuție din ECE: în fiecare an, profesioniștii de top și furnizorii de soluții se întâlnesc în cadrul TRANSLOG Connect Congress în Budapesta, pentru a discuta cele mai importante provocări, pentru a crea noi parteneriate și pentru a modela viitorul industriei.
Preţurile producţiei industriale au scăzut în noiembrie anul trecut, cumulat pe piaţa internă şi piaţa externă, cu 0,1% faţă de octombrie şi cu 2,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Investitorul și dezvoltatorul internațional CTP a încheiat cu succes achiziționarea unui portofoliu de proiecte industrialeîn Ungaria. Cu această achiziție, CTP își extinde prezența în Europa Centrală, cu o suprafață totală de închiriat de peste 3,25 milioane m² la 1ianuarie 2016.
Dezvoltatorul de spaţii industriale CTP a investit anul trecut 300 mil. euro în dezvoltarea şi achiziţia de proiecte logistice în România, iar pentru anii următori va continua expansiunea pe piaţa internă, prin creştere organică şi achiziţii, a declarat pentru MEDIAFAX Remon Vos, CEO-ul companiei.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.