Pe piaţa agregatelor, volumul vânzărilor LafargeHolcim în România a înregistrat o creştere de 72,3%, pe fondul unui declin al preţurilor din piaţă de 15,1%, potrivit datelor publicate miercuri de companie.
"Cererea din Europa de Est a rămas puternică. Majoritatea ţărilor au înregistrat volume mai mari, cu o creştere puternică pe toate trei segmentele în România, datorită activităţilor de construcţii din zona Bucureştiului", se arată în raportul financiar al grupului.
La nivel de grup, rezultatele la nouă luni au fost afectate de costurile legate de fuziune şi restructurare, efectul negativ al cursului de schimb, încetinirea activităţilor economice în China şi Brazilia şi problemele din Franţa şi Elveţia.
Pentru 2015, LafargeHolcim anticipează creşterea volumului vânzărilor de ciment pe toate pieţele cu excepţia Europei. În cazul agregatelor, grupul se aşteaptă la un volum mai mare cu excepţia Americii Latine şi Europei, în timp ce volumul vânzărilor de betoane va scădea în toate regiunile cu excepţia Asia-Pacific.
În primele nouă luni, vânzările LafargeHolcim au scăzut cu 6,5%, la 22 miliarde de franci elveţieni. Profitul operaţional s-a redus cu 9%, la 4,35 miliarde de franci.
Grupul LafargeHolcim s-a format prin fuziunea companiilor Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia), finalizată în luna iulie.
Decizia Holcim şi Lafarge a fost ca în ţări precum România, Germania şi Ungaria să vândă în totalitate activele uneia dintre companii.
În România, activele Lafarge au fost preluate de producătorul irlandez de ciment CRH, tranzacţia fiind finalizată în luna august.
LafargeHolcim a păstrat activele Holcim, care includ două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. (sursa: zf.ro)