Rezultatele se datorează fabricii companiei, din Fălticeni, județul Suceava, care și-a finalizat extinderea cu o investiție ce s-a ridicat la 100.000 de euro. De asemenea, compania a cunoscut o accelerare a vânzărilor unui produs bazat pe Ginko biloba, care a înregistrat cu 15% față de trimestrul trecut.

 

„Anul acesta am investit în direcțiile pe care le-am considerat benefice pentru business: în utilaje performante, într-o nouă gamă de suplimente alimentare solubile și materiile prime aferente,” declară Dr. Florin Mitocaru, directorul general Alevia.

 

Conform unei analize realizată de companie, piața suplimentelor alimentare a crescut în 2014 cu 3% față de 2013, ca număr de unități.

 

Alevia este o companie românească înființată în 1994, specializată în producția de suplimente alimentare și ceaiuri. Compania, în care lucrează 160 de angajați, produce 120 de tipuri de suplimente nutritive și 50 de sortimente de ceaiuri, disponibile în peste 4.000 de farmacii și magazine din România. (sursa: forbes.ro)