Valeriu Toma are o experiență de peste 8 ani în domeniul gestionării proiectelor imobiliare.

 

Ca urmare a dezvoltării rapide a rețelei CTPark pe piața românească, CTP anunță cooptarea lui Valeriu Toma în funcția de Head of Property Management. Valeriu va fi responsabil de gestionarea rețelei CTpark în România, modernizarea proiectelor achiziționate la standardele CTP, implementarea tehnologiilor verzi și ameliorarea aspectului proiectelor deținute de către CTP (landscaping). 

 

Valeriu Toma este un specialist cu o mare experiență în domeniul administrării proprietăților industriale în România. Cariera sa este legată de activitatea în cadrul companiei Immofinanz, în cadrul căreia a lucrat peste 8 ani. În momentul plecării sale, Valeriu superviza 51 de proiecte în 18 orașe.

“Echipa CTP se lărgește rapid pe măsură ce planurile noastre de extindere se concretizează. Suntem bucuroși că Valeriu Toma se alătură echipei CTP.Valeriu aduce experiența sa vastă în domeniul managementului proprietăților industriale și logistice din România și ne va ajuta să oferim clienților noștri proiectele pe care ei și le doresc.Valeriu va aduce toate clădirile achiziționate de noi la standardele înalte al CTP și va implementa tehnologiile și standardele cele mai moderne în domeniu, spre beneficiul clienților noștri”, a declaratRemonVos, director general CTP.

 

„Am acceptat cu entuziasm provocarea de a mă alătura echipei CTP. Împreună vom dezvolta cea mai importantă rețea de proprietăți industriale de clasă A din România: CTPark. Anul aceasta piața industrială din România va crește semnificativ, iar CTP este gata să ofere soluții flexibile, personalizate și de calitate clienților săi”, a declarat Valeriu Toma, Head of PropretyManagement, CTP Romania.

 

Pe plan european, portofoliul CTP de proprietăți industriale de clasă A are o suprafață închiriabilă de peste 3,2 milioane m² iar angajamentul la zi al CTP este să crească această suprafață la 5 milioane m² până la sfârșitul anului  2018. (sursa: CTP)