Rafal Wyszomirski, în vârstă de 44 de ani, îl înlocuieşte astfel pe suedezul Gardfors Mats Olav, care a ocupat această funcţie timp de peste doi ani. Până acum, polonezul avea funcţia de vicepreşedinte executiv în cadrul Logstor, fiind responsabil de controlul producţiei, de aprovizionare şi de logistică.
Potrivit contului său de pe reţeaua de socializare LinkedIn, Rafal Wyszomirski este absolvent al Politehnicii din Varşovia şi al unui program MBA în cadrul Universităţii Melbourne din Australia. În 2008 a urmat cursuri de pregătire la Air Academy Associates, companie specializată în soluţionarea problemelor de afaceri. Polonezul a absolvit şi câteva cursuri de leadership, la Center for Creative Leadership şi la Institutul ICAN din Polonia.
Compania daneză Logstor, care produce ţevi preizolate pentru sectorul energetic, a avut anul trecut afaceri de 28,3 milioane de lei în România şi pierderi de aproape 7 milioane de lei, la un număr de 48 de angajaţi, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe. În 2009, Logstor a preluat activităţile cu profil similar ale grupului de firme Stizo, prin achiziţia liniilor de fabricaţie ale Stizo Termo. Principala activitate a companiei Stizo Termo era producţia de ţevi necesare sistemului centralizat de încălzire. (sursa: zf.ro)