La aproape şapte ani de la preluarea Automobile Craiova, ambiţiile Ford de a produce 200.000 de maşini au rămas pe hârtie. Nici noul termen asumat de amerciani pentru a ajunge la acest prag nu este cunoscut, scrie Ziarul Financiar.

 

Ford a produs în primele nouă luni 43.300 de maşini la Craiova, în scădere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, uzina a avut câteva zile de pauză motivate de americani printr-o reducere a cererii la nivel european, însă cu toate acestea oficialii constructorului auto vorbesc în continuare despre ziua în care Ford va produce 200.000 de maşini în România sau peste.

 

"Ford va extinde uzina cu un al doilea model, iar când acest lucru se va întâmpla, trebuie să angajăm personal în condiţiile în care vom produce în două sau trei schimburi. Vom avea nevoie de personal calificat şi vom angaja dintre viitorii studenţi ai Universităţii din Craiova deoarece cu acest scop am şi creat bursele pentru aceştia. Din acest motiv, acum colaborăm cu universitatea şi lucrăm la aria curiculară a studenţilor pentru a o îmbunătăţi şi  a o adapta la nevoile noastre. În plus, studenţii vor fi pregătiţi pentru a lucra în cadrul oricărui constructor auto, nu numai pentru Ford“, a spus Jan Gijsen, preşedintele Ford România, care se ocupă direct de activitatea uzinei din Craiova. (sursa: gandul.info)