Timp de 3 zile, peste 250 de membri ai comunității profesionale locale și internaționale s-au întâlnit la București într-un eveniment complex, ce a oferit publicului workshopuri, vizite de documentare în clădiri reprezentative din București, o conferință internațională și ocazia de a celebra activitatea Asociației Române de Workplace și Facility Management la Gala ROFMA 15 ani.

 

Workshopurile organizate în prima zi a ROFMEX 2024 au oferit celor peste 50 de participanți oportunitatea de a dezvolta noi competențe profesionale.

 

În cadrul workshopului Implementarea roboților de curățenie în clădiri și centre comerciale, susținut de Cristian Isaincu, președinte ROFMA & founder Cleaning 360° Training & Experience Center, împreună cu Daniel Toma, Operations Development Manager, Robotic Cleaning Solutions, au fost prezentate direcții și oportunități de implementare, teme precum costuri vs. productivitate, bune practici, a fost acordat suport tehnic și au avut loc demonstrații practice.

 

În aceeași zi, workshopul Aplicații pentru recuperarea căldurii și eficientizarea energetică a instalațiilor HVAC existente a fost suținut de o echipă de specialiști de la TRANE din care au făcut parte: Servet Yilmaz, Rental Business and Sales Development Manager EMEA ANZ, Alexandru Zană, Rental Business Manager Development, Ioana Novac, Service Leader și Marius Bala, Service Sales Engineer. Evenimentul s-a concentrat asupra potențialului de economisire a energiei în clădiri cu ajutorul celor mai noi tehnologii și soluții în domeniu.

 

Ziua de 14 noiembrie a fost dedicată Conferinței internaționale organizate în cadrul ROFMEX 2024 și Galei ROFMA 15 ani.

 

Structurată în 5 paneluri de discuții, conferința internațională a reunit 31 de speakeri români și internaționali în jurul unor teme precum:

- sustenabilitatea tehnologică în Facility Management

- optimizarea utilizării eficiente a resurselor și îmbunătățirea gestionării energiei

- instrumente digitale pentru respectarea ESG în Facility Management

- bariere în calea integrării ESG

- rolul proprietarilor de clădiri și al prestatorilor de servicii în implementarea strategiei ESG

- impactul eficienței energetice atât asupra mediului, cât și asupra calității vieții ocupanților unei clădiri

- provocarea ESG: avantajele și limitările certificărilor

- raportarea informațiilor ESG prin directiva CSRD

- AI, IoT, robotică, gemeni digitali, sisteme bazate pe cloud și soluție inteligente pentru locurile de muncă

- valorificarea  tehnologiei pentru a îmbunătăți operațiunile, sustenabilitatea și experiența ocupanților

- evoluția pieței de real estate (cu date actualizate, precum structura service charge)

- transferul intergenerațional și leadershipul firmelor antreprenoriale din Facility Management

- provocări și oportunități pentru prestatorii de servicii în Facility Managementul românesc

 

La finalul conferinței, cei prezenți au participat la Gala de aniversare a 15 ani de activitate a ROFMA ca unică reprezentantă a comunității profesionale de profil.

 

A treia zi a ROFMEX 2024 a fost dedicată vizitelor de documentare. Astfel, cei prezenți au avut ocazia să viziteze clădirile America House și SkyTower Bucharest, să observe la fața locului echipamente și proceduri și să facă schimb de experiență cu specialiști în domeniu.

Cristian Vasiliu, Director General ROFMA: „Mulțumim lectorilor și speakerilor care ne-au împărtășit din experiența lor și gazdelor pentru informațiile interesante oferite în cursul vizitelor de documentare! Mulțumim tuturor partenerilor noștri – fără sprijinul lor, acest eveniment nu ar fi avut loc! Mulțumim celor prezenți pentru încrederea acordată și interesul în acest eveniment care crește de la an la an, dovedind nevoia de networking și dezvoltare profesională în rândul comunității noastre. Împreună suntem ROFMA!”

ROFMEX 2024 în cifre:

- Participanți la workshopuri: 54

- Participanți la conferința internațională: 230

- Speakeri români și internaționali: 31

- Parteneri: 21

- Parteneri media: 9

 

Organizator ROFMEX 2024

ROFMA – Asociația Română de Workplace și Facility Management (www.rofma.ro) este o entitate non-profit înființată în anul 2009. Constituită ca unic reprezentant al comunității specialiștilor ce își desfășoară activitatea în domeniile facility management, workplace management și property management în România, ROFMA are ca scop reprezentarea, susținerea și promovarea acestor domenii prin dezvoltarea cadrului educational, dar și informațional și legislativ.

 

Parteneri ROFMEX 2024: TENNANT Romania, Atalian Romania, BMF Grup, BSS, B+N, Cleaning 360° – Training & Experience Center, Coral Companies, ENGIE Romania, Fortim Trusted Advisors, Prologic Facility Management, Robotic Cleaning Solutions, TRANE Romania, EFMS, Bog’Art Building Management, Essity, Medline Facility Management, Sixense Romania, Asociația Profesională Pentru Monitorizarea Geotehnică și Structurală, Patronatul Industriei de Curățenie, America House, SkyTower Bucharest, Birouinfo.ro & Depozitinfo.ro, FineEngineering, Jurnalul de Afaceri, Matek, Revista Electricianul, Spațiul Construit, Transilvania Business.