Stocul de spații industriale și logistice a ajuns la 4,7 milioane de metri pătrați la sfârșitul lunii iunie. Aproximativ 120.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice au venit din zona comerțului online, în primul semestru al lui 2020, dintre care 100.000 de metri pătrați în vecinătatea Bucureștiului, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din nivelul înregistrat în urmă cu un an. Explicația este că unii clienți au decis să amâne planurile de extindere pentru 2021 și, de asemenea, o mare parte din dezvoltările speculative au fost puse în așteptare, pe fondul crizei generate de coronavirus, argumentează consultanții Colliers International, ceea ce înseamnă că stocul din 2020 e de așteptat să fie cu aproape 30% mai mic decât potențialul estimat la începutul anului.
A doua jumătate a anului se preconizează a fi mult mai activă, cu aproape 300.000 de metri pătrați estimați să fie livrați, dintre care două treimi în București, ca urmare a unor contracte semnate recent pentru spații în care chiriași se așteaptă să se mute cât mai rapid. Astfel, la sfârșitul lunii iunie, stocul total se spații industriale și logistice a ajuns la 4,7 milioane de metri pătrați, dintre care 2,4 milioane de metri pătrați în București.
„Cererea totală a ajuns la 249.000 de metri pătrați în prima jumătate a acestui an, nivel similar comparativ cu primul semestru al anului trecut. Performanțele bune au fost obținute în mare parte ca urmare a două tranzacții importante ale lanțului Profi, care au reprezentat aproape jumătate din totalul suprafeței brute închiriate (GLA) în 2020. Sectorul retail/FMCG a generat aproape 50,2% din tranzacții, urmat la o distanță importantă de sectorul de producție (19,4%) și de cel de logistică (14%)”, spune Laurențiu Duică, Partner & Head of Industrial Agency la Colliers International.
Concurența sănătoasă în rândul dezvoltatorilor a contribuit la menținerea chiriilor, în ciuda pieței de leasing tot mai puternice din ultimii ani. În consecință, chiriile sunt destul de bune pentru chiriași, în zona a 3,8-3,9 euro pe metru pătrat pentru spații industriale și logistice primare din jurul Bucureștiului și în jur de 3,7-3,9 euro în alte localități din țară, în zone foarte bune.
Consultanții Colliers International remarcă faptul că, pe fondul pandemiei, beneficiile pentru chiriași au crescut, proprietarii oferind mai multe luni de grație la plata chiriei decât înainte, iar în unele cazuri chiria netă poate scădea cu aproximativ 20%, față de aproximativ 13% înainte. Rata de neocupare rămâne la un nivel confortabil, de 7-8%, fără schimbări majore pe fondul crizei coronavirusului. Astfel de niveluri sunt în concordanță cu o piață neutră, dar indică o componentă semnificativă a evoluțiilor speculative (inclusiv livrările din ultimii ani), plus o piață competitivă, care înclină balanța în favoarea chiriașilor. (sursa: Colliers)