Șantierele de construcții funcționează într-un ritm normal în această perioadă
Colliers International a monitorizat lucrările de construcție, de la fundație până la livrare, pentru proiecte cu aproape 750.000 de metri pătrați în ultimii 5 ani, dintre care trei sferturi în zona industrială, aproape 20% în zona de birouri și 5% în zona rezidențială.
Monitorizarea lucrărilor de construcții presupune implicarea din etapa de planificare și inspecții periodice pentru a asigura lucrările de construcție respectă planurile inițiale. Verificările iau în considerare o serie de indicatori care diferă de la stadiul lucrărilor de construcție și de modul în care bugetul este alocat, până la etapa autorizațiilor necesare, respectarea contractelor sau progresul în asigurarea accesului la utilități. Fiecare inspecție este urmată de un raport privind dezvoltarea proiectului, care oferă o imagine de ansamblu foarte clară atât pentru dezvoltator, cât și pentru banca care finanțează proiectul.
„Monitorul nu doar urmărește evoluția construcției din toate punctele de vedere în raport cu graficul de execuție și cu condițiile stabilite inițial, dar reprezintă și un liant între dezvoltator și bancă, utilizarea unui serviciu de monitorizare fiind printre condițiile băncilor pentru acordarea finanțării. Respectarea cu strictețe a coeficienților urbanistici, obținerea tuturor autorizațiilor conform legislației în vigoare sau alocarea cu atenție a costurilor în bugetul de execuție sunt doar câteva dintre criteriile pe care noi, ca monitor, trebuie să le urmărim și să le includem foarte detaliat și transparent în rapoarte, într-un timp scurt”, explică Silvia Rusei, Senior Associate Real Estate Management Services în cadrul Colliers International.
Lucrările de construcție pe șantiere industriale și birouri monitorizate de Colliers International sunt normale în această perioadă, în ciuda contextului actual, respectând toate măsurile de siguranță pentru a limita răspândirea Covid-19. Unele proiecte în care lucrările de construcție au fost realizate la o capacitate mai mică decât în mod normal în timpul stării de urgență au mărit chiar ritmul, dezvoltatorii intenționând să recupereze orice întârzieri sau chiar să accelereze lucrările pentru a putea livra spațiile către chiriași mai repede. (sursa: Colliers)
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.