Aprobarea a fost emisă în şedinţa de marţi a Guvernului român, prin memorandum.

 

Construcţia celui de-al treilea pod peste Dunăre va costa 200-270 de milioane de euro, potrivit studiilor de fezabilitate efectuate, iar amplasarea acestuia urmează să fie stabilită în următoarele două luni, fiind analizate patru variante, relata, în vara acestui an, presa bulgară.

 

Cele patru variante de amplasare a podului sunt Oriahovo-Bechet, Silistra-Călăraşi, Ruse-Giurgiu şi Nikopol-Turnu Măgurele, declara atunci Elean Gagov, expert în Ministerul Dezvoltării Regionale din Bulgaria.

 

În a doua fază a studiilor de fezabilitate urmează să fie discutate posibilitatea construcţiei unei linii de cale ferată, precum şi preţul ţintă al proiectului de construcţie a podului, a arătat Gagov.

 

Bulgaria şi România şi-au exprimat disponibilitatea de a construi cât mai multe poduri pentru a lega regiunile sărace de pe cele două maluri ale Dunării, pentru atragerea investiţiilor, creşterea traficului şi susţinerea afacerilor locale, potrivit oficialului bulgar.

 

El a spus că Transproiect 2001, compania românească angajată să realizeze studiile de fezabilitate pentru viitorul pod, a redactat câte trei opţiuni de poduri pentru fiecare pereche de oraşe, cu excepţia Silistra-Călăraşi, pentru care sunt două opţiuni.

 

Consultantul a mai sugerat două opţiuni pentru construcţia unui tunel pe sub Dunăre, la Nikopol-Turnu Măgurele şi Oriahovo-Bechet. Totuşi, construcţia unui tunel este considerată prea costisitoare, întrucât ar mări preţul ţintă al proiectului cu 70 de milioane de euro.

 

Gagov a notat că pentru construcţia celui de-al treilea pod peste Dunăre se va solicita co-finanţare din partea Uniunii Europene, după stabilirea amplasamentului.

 

Potrivit unor informaţii neoficiale, podul Ruse-Giurgiu este traversat zilnic de 1.000 de TIR-uri, iar podul Vidin-Calafat de circa 500 de TIR-uri. (sursa: mediafax.ro)