„În ultimii ani, dezvoltarea companiei noastre pe piaţa locală s-a axat pe posibilitatea de a susţine clienţii existenţi şi potenţiali cu materiale existente pe stoc, pentru ambele categorii unul dintre cele mai importante aspecte ale colaborării noastre fiind posibilitatea de a livra comenzi în cel mai scurt timp“, a declarat Daniel Popa, country manager al Reynaers România.

 

Depozitul are o suprafaţă totală de 1.100 de metri pătraţi, iar investiţia a acoperit costurile de amenajare şi logistică, produsele din stoc şi recrutarea de personal calificat. Spaţiul va avea permanent în stoc cele mai solicitate serii de produse, printre care se numără profile de aluminiu şi accesorii pentru pereţi cortină, uşi şi ferestre.

 

Reynaers are sedii de birouri în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. Compania este prezentă pe piaţa locală din anul 2006, iar anul trecut a raportat afaceri de patru milioane de euro în România. (Sursa: zf.ro)