În prezent, Barrier are o reţea de 20 de magazine în franciză în toată ţara şi peste 300 de colaboratori în toate judeţele, prin care se comercializează produsele Barrier.

 

“În acest an, vom continua investiţiile susţinute în capacităţile de producţie şi vom lansa noi produse şi servicii (…). Estimăm că în acest an cifra de afaceri va creşte cu peste 30%. Ne vom îndrepta atenţia tot mai mult şi spre pieţele de export pe care activăm. În acest moment, 20% dintre produsele noastre sunt destinate exporturilor (…)”, spune Adrian Gârmacea, director general al companiei producătoare, Barrier.

 

Anul acesta, Electric Plus are în plan deschiderea a 25 de showroomuri în toată ţara.

 

Electric Plus din Bacău, com­pa­nie care produce tâmplărie din PVC, uşi de inte­rior şi uşi de garaj, a luat naştere în 1995, fiind fon­dată de Adrian Gârma­cea, absolvent al Fa­cultăţii de Auto­ma­tică şi Calculatoare. Brandul Barrier este produs de compania Electric Plus, primul atelier fiind înfiinţat în anul 2003. Produsele Barrier sunt disponibile atât pe piaţa din România, cât şi în Italia, Franţa, Belgia, Marea Britanie sau Germania. (Sursa: zf.ro)