"Mâine (marţi, n.r.) voi face în cadrul grupurilor parlamentare reunite, împreună cu doamna ministru Mănescu şi cu domnul ministru Şova, o prezentare vizavi de strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018, exact unde avem bani, unde suntem avansaţi, cum vor arăta lucrurile începând chiar din ianuarie anul viitor", a spus Ponta.

Conform proiectului legii bugetului pe anul viitor, pe lista proiectelor care vor fi finanţate cu prioritate, dar integral de la buget de stat au fost introduse cele legate de autostrada Braşov-Cluj-Borş (tronson Suplacu de Barcău-Borş), autostrada Bucureşti-Braşov (include tronsonul Comarnic-Braşov) și autostrada de centură a municipiului Bucureşti.

Alte proiecte menționate în bugetul pe 2014 sunt: autostrăzile Lugoj-Deva (tronsonul Dumbrava-Deva şi Lugoj-Dumbrava), Sebeş-Turda, Orăştie-Sibiu, Arad-Timişoara şi by-pass Arad, Cernavodă-Constanţa, Nădlac-Arad şi Timişoara-Lugoj, lărgirea la 4 benzi a centurii Bucureşti Sud (Pasaj suprateran DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti), reabilitarea DN56 Craiova-Calafat și construcţia variantei de ocolire a oraşelor Deva-Orăştie la standard de autostradă şi a variantei de ocolire a oraşului Sibiu (proiecte pentru care ordonatorul principal de credite este Secretariatul General al Guvernului).

 

În prezent, România are aproximativ 550 de kilometri de autostradă, iar până la finele anului vor fi mai deschiși circulației încă 4 loturi, cu o lungime de aproape 80 de kilometri, conform promisiunilor ministrului delegat pentru marile proiecte, Dan Șova. (Sursa: capital.ro)