Acesta va fi cel de-al cincilea depozit PENNY din România, după cele din Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. Lucrările vor fi finalizate în cursul anului 2025.
Depozitul va avea 22.000 de metri pătrați. Lucrările de construcție au început deja, centrul logistic fiind amplasat pe un teren de 120.000 mp.
Depozitul va avea instalate panouri fotovoltaice, iar încălzirea va fi asigurată prin recuperarea de căldură de la frig (în funcție de disponibilitate), dar și prin pompe de căldură de la sistemul de frig industrial. Astfel, noul depozit va atinge neutralitatea CO2 la nivel de încălzire.
„România este o piață importantă pentru noi, de aceea ne-am planificat investiții de peste 1 miliard de euro până în 2029, în principal prin extinderea rețelei de magazine până la un total de 619 magazine PENNY și 6 centre logistice. Începerea lucrărilor la cel de-al cincilea depozit PENNY din țară este un pas important în această direcție. Am ales strategic să construim noul depozit în Mihăilești, județul Giurgiu, datorită potențialului de expansiune și a infrastructurii rutiere existente, cu obiectivul ca acesta să deservească, odată funcțional, 70 de magazine până la finalul anului 2025 și 100 de magazine până la finalul lui 2027”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.