Astfel, experți din România și din străinătate au oferit o platformă de dezbatere, atingând subiecte precum: bunele practici de management al lanțurilor de aprovizionare și logistică, industria 4.0, optimizarea în lanțul de aprovizionare, transformarea proceselor logistice cu focus pe client, performanța operațională, optimizarea depozitelor.
SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, SESIUNEA I
Prima sesiune din cadrul conferinței a fost deschisă de Adriana Pălășan, Președinte ARILOG; Managing Partner, Supply Chain Management Center, care a vorbit despre parteneriatul client – furnizor și importanța lui în lanțul de aprovizionare.
„Este important să gândiți altfel: clienții și furnizorii nu ne sunt inamici. Avem nevoie de oameni pe care să îi dezvoltăm și care să facă performanță susținuți de sistem. Suntem pe o piață în care nu am pregătit oameni în companiile noastre, pe această zonă. Acordați-le celor ce sunt pe poziții de management timpul să se ocupe de oamenii lor. Încercați să schimbați modul de lucru cu oamenii. Nu aveți din piață de unde să luați. Faceți ceva pentru oamenii voștri și pentru sisteme”, a punctat ea, vorbind despre cum pot să facă performanță angajații din domeniu.
Totodată, Adriana Pălășan a menționat care sunt provocările legate de comunicarea în supply chain:
Ø Vizibilitate redusă între operațiunile departamentelor Achiziții – Logistică –Vânzări și în relația cu clienții și furnizorii;
Ø Comenzi plasate care depășesc capacitatea zilnică de operare a depozitului și/sau a furnizorului;
Ø Lipsa de predictibilitate a volumelor de recepționat;
Ø Resursele în depozit utilizate în funcție de urgențe;
Ø Interacțiune deficitară Client – Furnizor;
Ø Timpi de așteptare lungi la descărcat;
Ø Probleme apărute la recepție ce puteau fi preîntâmpinate;
Ø Distanțe lungi de parcurs pentru poziționarea pe raft a recepțiilor;
Ø Întârzieri neanunțate ale camioanelor la încărcare;
Ø Gestionare deficitară a volumelor de paleți;
Ø Timpi alocați pentru comunicarea pe e-mail și pentru soluționarea unor aspecte datorate lipsei de transparență.
A urmat Jevgeni Rudkovski, Supply Chain Manager Romania, Coca-Cola HBC România, care a vorbit despre Industria 4.0 și despre Supply Chain 4.0.
„Tehnologia, în sine, nu este despre tehnologie, ci despre viziune și cultură. Trebuie să facem lucrurile cât mai simple - despre asta este tehnologia. Când există o relație bazată pe încredere, implementarea merge bine. Viteza înseamnă timp, iar timpul înseamnă bani. În prezent, vorbim despre Industria 4.0, care este reprezentată de gradul de conectare. E incredibil cât de repede se mișcă lucrurile. Lucrurile s-au schimbat. Învățare digitală, automatizare, ochelari inteligenți – elemente ce definesc Industria 4.0. Dacă cineva mi-ar fi zis acum 5 ani că vom vorbi despre ochelari inteligenți în zona de producție și logistică, n-aș fi crezut”, a spus el.
În continuare, Alex Dascălu, Business Development Manager, Mantis România, a vorbit despre optimizarea proceselor în logistică.
„Cum putem face clientul să rămână la noi? Trebuie să investim în depozit, să avem produsul pe stoc, să nu avem erori în inventar și trebuie, dacă i-am dat produsul perfect, să îi dăm și prețul perfect. Ca să facem asta, trebuie să optimizăm transporturile, procesele din depozit – într-un cuvânt, să lucrăm eficient. Să ambalăm produsul perfect. Trebuie să investim într-un depozit inteligent, să fim plasați într-o zonă bună. Dacă am trecut prin ciclul de a-i oferi clientului ce își dorește, următorul pas e să oferim un training adecvat noilor angajați, să avem sisteme ușor de folosit. Cu cât e mai simplu, cu atât putem face lucrurile mai ușor și mai rapid”, a explicat el.
Karsten Eller, Chief Operating Officer, Beckers Group (Germania), a continuat prima sesiune a evenimentului, vorbind despre cum reducerea inventarelor poate duce la îmbunătățirea performanței de livrare. Astfel, el a precizat că primele metode din Supply Chain Management (SCM) au fost implementate în compania sa în 2012, acestea incluzând: stabilirea unor obiective pentru zilele în care se realizează inventarul, informarea regulată a managementului companiei cu privire la stadiul de implementare, conferințe telefonice lunare cu superiorii.
„Performanța de livrare depinde foarte mult de planificare. Trebuie să înțelegem foarte bine tendințele de cumpărare ale consumatorilor. Foarte important este și să analizăm unde este nevoie mai des de inventare, să integrăm foarte bine în planificare informațiile obținute și să înțelegem foarte bine ce presupune managementul lanțului de aprovizionare, cât și ce își dorește consumatorul.”
Ian Mears, Transport & Distribution Manager, Etex Group (Belgia) a încheiat prima sesiune, vorbind despre cum analiza a datelor poate contribui la îmbunătățirea rezultatelor ce țin de lanțul de aprovizionare și logistică.
„Este foarte important să înțelegem că avem disponibile cantități mari de informații, care ne ajută să înțelegem impactul asupra pieței”, a precizat el, oferind exemplul normelor europene privind emisiile de carbon, care cresc costurile de transport, afectând astfel sectorul logistic.
Similar, este important să înțelegem impactul pe care îl are infrastructura acestui sector: „Voi oferi exemplul Poloniei, unde starea drumurilor era destul de proastă în urmă cu câțiva ani. Odată cu investițiile de acolo, vedem că scad prețurile de transport”, a mai punctat el.
SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, SESIUNEA a II-a
A doua sesiune a fost deschisă de Cristi Dobrișan, Demand-Supply Planning & Master Data Manager, METRO Cash & Carry România, care a vorbit despre demand-supply planning.
„În companii se vorbește despre demand-supply planning, dar nu se înțelege foarte bine ce presupune acest concept. Demanding se referă la identificarea nevoilor clienților noștri: ce dorește clientul, când să îi fie livrată marfa respectivă? Lucrurile sunt destul de complicate, dar cumva trebuie să fim atenți la cum să controlăm procesele din companie. Disponibilitatea, spre exemplu, ar putea să însemne marfă în stoc. Vorbim și de comunicare, disponibilitatea înseamnă lucuri calitative și cantitative. Vorbim de produse – ce produse să îi oferim clientului să răspundă cât mai bine nevoilor lui? Dacă prețul nu este bun, atunci produsul nu se vinde. Vorbim de comunicare, de cantități, de calitate, de spațiu. Dacă vrei să avem eficiență, trebuie să fim conștienți că fiecare e o parte din puzzle-ul ăsta mare. Cum facem asta? Prin demand. Trebuie să facem schimb de informații pentru a asigura predictibilitatea: cât să producem, de câte camioane avem nevoie și când? Vorbim despre un forecast colaborativ. E important să rafinezi, să vii cu informații și din afară și din interiorul companiei pentru a răspunde mai departe clientului din lanțul logistic. Abia apoi vom putea vorbi despre supply – despre comenzile efective. Oamenii sunt forța – ei definitivează și pun în practică lucrurile și le fac să funcționeze”, a explicat el.
A urmat Cosmin Băroiu, Business Unit Manager - Routing, iTRACK Logistics. El a prezentat o aplicație ce ajută la planificarea dinamică a rutelor, ce le permite șoferilor să reducă kilometri parcurși cu între 9 și 11%.
„Businessul nostru e legat de planificare și optimizare în distribuție, cu focus pe: monitorizarea activităților în rute, rotația șoferilor pe zone fixe, cut-offs bine structurate în activitatea depozitului. Acest lucru ne-a făcut să investim mai mult timp pentru a discuta cu șoferii în depozite, deși noi livrăm soluții IT. Cei ce vor să fie mai eficienți ar trebui să gândească strategia din timp și să recurgă la o planificare dinamică. Scopul acestei soluții nu e de control, ci de suport.”
Conform acestuia, planificarea dinamică a rutelor poate duce la îmbunătățirea activității de livrare: mai rapid, mai bine, mai trasabil; poate duce la o planificare mai rapidă, la gestionarea problemelor generate de rulajul ridicat de personal, îmbunătățirea controlului asupra activității din teren, verificarea execuției în raport cu planificarea.
În continuare, Morten Belsø, Consultant, AMCS Group (Danemarca) a vorbit despre eficientizarea și planificarea rutelor în logistică, pornind de la un studiu de caz. Potrivit acestuia, sistemul a fost mai întâi implementat în AMCS Group, ceea ce a dus la o serie de beneficii:
Ø Poate duce la crearea, în mod eficient, de trasee principale sezoniere;
Ø Introducerea în plan a noilor depozite, în mod simplu și eficient;
Ø Abilitatea de utiliza sistemul în mod strategic;
Ø A permis cuantificarea eficientă a profitabilității rutelor;
Ø A dus la reducerea cu 10% a numărului de vehicule folosite de companie;
Ø A permis reducerea cu 15% a kilometrilor parcurși și a timpului petrecut de șoferi în trafic.
A doua sesiune a fost încheiată de Maciej Plamieniak, Chief Operating Officer, Cedo (Marea Britanie & Polonia). El a introdus conceptul IBP – Integrated Business Planning, precizând că este: „O explozie de procese și operațiuni standard, care ajută la o mai bună organizare în viitor. De obicei, începem de la analiza cererii și ofertei. După aceea, trecem la planificarea operațiunilor și tranzacțiilor. Pentru o mai bună organizare în viitor, este nevoie să avem în vedere noile produse, planul de afaceri, trebuie să privim în viitor și să luăm fiecare decizie ținând cont de impactul financiar. Când am implementat IBP, ne-am confruntat cu o serie de provocări; cu toate acestea, cel mai dificil a fost să fim sinceri cu noi. Am învățat să renunțăm la orgolii și să înfruntăm adevărul, oricât de dificil ar fi, ceea ce ne-a permis să beneficiem la maximum de pe urma IBP”.
SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, SESIUNEA a III-a
Andreea Mureșeanu, Logistics Project Manager, SELGROS Cash&Carry a deschis cea de-a treia sesiune, cu o prezentare despre optimizarea depozitelor.
„Unul din detaliile cu care ne confruntăm este volumetria. De cele mai multe ori, e important să ne uităm la detaliile de la noi din „curte”. S-ar putea să observăm că unele dintre ele nu se mai potrivesc. Din perspectivă valorică și cantitativă, poate nu reprezintă foarte mult. Dar dacă traduci în volumetrie, s-ar putea să descoperi o altă realitate. Pe zona de hypermarketuri, supermarketuri, există „rafturi” precum cele din depozit, se fac remodelări și sunt articole care rămân în permanență”, a explicat ea.
La rândul său, Bara Lászlo Oszkár, Managing Partner, APTUS Manhattan Associates GeoPartner EE, a vorbit despre managementul și automatizarea depozitelor.
„Sunt multiple tipuri de automatizări și depinde de fiecare client ce ar vrea să folosească sau cât de eficient este. Lucrăm foarte mult și cu automatizări clasice cu conveioare, roboți sau cu echipamente de împachetare, dar foarte interesant este trendul nou: automatizările dinamice pe care le obținem cu ajutorul realității augumentate – pentru că dacă folosim acești ochelari, orice colț al depozitului sau o secțiune de producție poți să o afișezi peste realitate. Se numește și unbolted automation, pentru că este un proces mult mai flexibil. Încă necesită un operator, dar ajută foarte mult la creșterea productivității.”
Despre managementul în logistică a vorbit și Duygu Dökmecier, Freelance logistics advisor (Turcia), care a enunțat patru pași ce trebuie urmați: determinarea strategiei, identificarea sistemului și tehnologiei, coordonarea angajaților, măsurarea, analiza și optimizarea datelor.
„Vă adresez o întrebare: avem nevoie de tehnologie performantă? Toate companiile încearcă să investească în astfel de tehnologie, dar înainte de a recurge la acest pas, o organizație trebuie să își cunoască strategia, nevoile clienților, pe cele specifice sectorului logistic, cele de automatizare. Dacă o companie investește în tehnologie performantă în depozite, dar care nu este neapărat necesară, atunci compania face risipă.”
A urmat Florin Ilie, Procurement Manager, Saint-Gobain. El a vorbit despre dezvoltarea și implementarea unui software pentru managementul intervalelor orare (eng. Time Slot Management).
„Trei aspecte importante sunt ignorate din acest proces. Se consideră tot mai mult impactul utilizatorilor asupra oamenilor. Când prezinți o soluție către management, toată lumea e fericită. Însă utilizatorii, oamenii afectați direct de acele ustensile ar putea să nu aibă reacții la fel de pozitive. Oamenii sunt afectați de schimbări. Dacă întreci limitele cu automatizarea, oamenii încep să se sperie că și-ar putea pierde joburile. Trebuie să fim atenți la asta. Al doilea aspect – nu este atât de menționat în prezentări - este cel al formării și trainingurilor făcute angajaților. Nimeni nu face traininguri constante. Când utilizatorii interacționează cu anumite ustensile, vin cu un feedback, dar dacă nu venim cu un plan pentru a implementa acel feedback, nu am fost eficienți. În opinia mea, ar trebui să fie un proces continuu, circular. Avem nevoie să integrăm feedbackul și din alt motiv: afacerea organizației evoluează – se va întâmpla la fel și cu ustensilele folosite”, a punctat el.
Cea de-a treia sesiune a fost încheiată de Johan Elzes, Business Unit Director Trade Facilitation & After Sales Services, Ahlers. El a prezentat o serie de strategii pentru reformarea lanțului de aprovizionare, pentru a asigura creșterea vânzărilor.
„Master Importer Model este o platformă de import și export care îi oferă clientului control total asupra afacerii sale, la nivel local. Prin intermediul platformei, clienții pot externaliza nevoile privind importul și exportul, pentru piețe complexe”, astfel încât să își crească vânzărilor.
SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, WORKSHOP
Ultima parte a evenimentului a constat într-un training susținut de Aristides Matopoulos, Lector, Supply Chain Design & Logistics Systems, Aston University; Membru al Aston Logistics & Systems Institute, Visiting Professor, University of Lille, Director Supply Chain, Gnosis Consulting Services (Marea Britanie).
Adresat reprezentanților companiilor, specialiștilor în logistică, supply chain, operațiuni, achiziții, vânzări, design, producție, acest workshop a urmărit să răspundă la o importantă întrebare: „Cunoașteți cu adevărat lanțul de aprovizionare al companiei și îi înțelegeți mecanica?”
Astfel, această sesiune a urmărit familiarizarea participanților cu tehnicile cheie de cartografiere a lanțului de aprovizionare, cu instrumentele disponibile pentru a efectua cartografierea lanțului de aprovizionare, atingând următoarea tematică:
Ø Înțelegerea dinamicii în lanțul de aprovizionare;
Ø Tehnici de cartografiere a lanțului de aprovizionare;
Ø Studiu de caz despre cartografierea lanțului de aprovizionare;
Ø Exercițiu de cartografiere a lanțului de aprovizionare.
Evenimentul a fost moderat de Paul Niță, Operations Director ID Logistics, Vice President ARILOG.
Eveniment organizat de: BusinessMark
Eveniment susținut de: iTrack Logistics, Mantis, APTUS, Total Technologies, A&M International, Casazela
Cu susținerea: Asociația ARILOG, BRCC – British – Romanian Chamber of Commerce, CCIRI – Romania – Israel Chamber of Commerce and Industry, BCCBR – Billateral Chamber of Commerce Bulgaria – Romania
Traducere oferită de: Broul de Traduceri Champollion
Radio-ul oficial al evenimentului: Europa FM
Cu susținerea:
BusinessMark sprijină: Plantăm Fapte Bune în România, The Social Incubator
Parterneri media: RBT, Revista Tranzit, depozitinfo.ro, birouinfo.ro, Transilvania Business, spatiulconstruit.ro, Financial Market, Curierul National, Clujul de Buzunar, debizz, Financiarul.ro, Portal Management, inturda.ro, Jurnalul de Afaceri, MATEK, Money Buzz, rbe connect, PRbox, Global Manager, Social Media Romania, Piața Trade Services, Monitorul de Făgăraș, administrație.ro, AntreprenorinRomania.ro, Ziare.com, Business24, infoOradea.ro, PRwave, Business Press, Live PR, BusinessMark este o companie ce oferă servicii integrate B2B. Principala linie de activitate a BusinessMark este organizarea de evenimente business „concept propriu” prin care ne propunem să oferim mediului de afaceri românesc un spaţiu profesionist de discuţii şi networking. Combinând metode de comunicare şi business matchmaking, oferim partenerilor noștri modele de dezvoltare complexe, conectându-i în mod direct cu mediul de afaceri şi creând oportunităţi de parteneriat strategic.