Prologis, Inc., lider global în imobiliarele industriale a anunțat că spațiul de producție și distribuție, în suprafață de 12.600 mp, dezvoltat pentru TOMRA Sorting Solutions în cadrul Prologis Park Bratislava a obținut cel mai înalt scor de sustenabilitate pentru o clădire industrială din Cehia și Slovacia.
Depozitul a fost ceertificat cu primul certificat BREEAM “Very Good” – cu scorul de 60,9% - de când au fost implementate noi standarde mai stricte în 2013. În timpul construcției, echipa Prologis a îndeplinit cerințe riguroase pentru livrarea unui spațiu de producție și distribuție modern, eficient energetic, care respectă măsuri stricte de mediu pentru protejarea pământului și resurselor naturale înconjurătoare.
“Ne străduim să furnizăm clienților noștri soluții personalizate pentru depozitele lor, care implică atât specificații de mediu cât și economice. Suntem foarte încântați că am primit asemenea rating mare BREEAM pentru acest priect,” a afirmat Martin Polák, senior vice president &country manager pentru Prologis Cehia și Slovacia. “Acest spațiu este o mărturie a abilității Prologis de a îndeplini cerințele clienților noștri și de a reduce costurile de operare crescând profitabilitatea, în special în consumul de apă și minimizarea deșeurilor, care au obținut scoruri de 82 și respectiv 80 din 100.”
Goldbeck a fost constructorul general pentru DC8, iar ARCADIS CZ a condus procesul de obținere a acreditării BREEAM.
Prologis Park Bratislava este un parc industrial care cuprinde în prezent 10 clădri pe o suprafațî totală de 260.000 mp. Situat strategic la 24 km est de centrul Bratislavei, la doi km de Senec și la 16 km de aeroportul internațional, parcul este locația ideală pentru operațiuni logistice locale și internaționale.
Prologis este furnizorul lider de spații industriale din slovacia cu trei parcuri de distribuție, totalizând 455.000 mp, situate în Bratislava (Senec), Galanta (Gan) și Nove Mesto. (source: Prologis)