Termenul limita de depunere a ofertelor angajante de cumparare a actiunilor detinute de Oltchim SA la Oltchim SPV a fost 28 martie, ora 11,00. Patru potentiali investitori au platit suma de 20.000 euro plus TVA pentru a achizitiona caietul de prezentare care detaliaza procedura si etapele vanzarii fluxului de productie al Oltchim sA.

 

La expirarea termenului limita, consortiul de administratori judiciari a consemnat ca nu a fost depusa nicio oferta angajanta din partea investitorilor interesati.

 

Dupa expirarea termenului limita, a fost depusa o oferta din partea unui potential investitor, insa aceasta nu a fost luata in considerare si urmeaza sa fie returnata.

 

O parte dintre investitori, interesati de functionarea in sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinaria Arpechim, au solicitat un nou termen, de 30 de zile, motivat de orizontul de timp in care estimeaza ca vor finaliza negocierile care le garanteaza preluarea rafinariei odata cu Oltchim SPV.

 

Consortiul de administratori speciali va convoca Adunarea creditorilor si va supune aprobarii acesteia repetarea procedurii cu un nou termen limita de depunere a ofertelor angajante.

 

Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea a raportat pentru 2013 pierderi de 285,08 milioane de lei, in scadere cu 50% fata de 2012, cand societatea a incheiat anul cu un rezultat negativ de 569,4 milioane de lei, potrivit situatiilor financiare preliminare pe 2013 transmise Bursei de Valori Bucuresti.

 

In decembrie 2013, Adunarea Creditorilor Oltchim a stabilit la 305,2 milioane de euro valoarea — reper a activelor Oltchim, care au fost transferate la o noua societate si scoase la privatizare.

 

Creditorii au aprobat si infiintarea acestei noi societati, Oltchim SPV, care va prelua activele viabile ale Oltchim, vechea companie, si va fi privatizata. Combinatul petrochimic din Ramnicu Valcea se afla in insolventa de la inceputul anului 2013.

 

Adunarea creditorilor Oltchim aprobase prelungirea datei de depunere a ofertelor pentru preluarea activelor companiei de la 31 ianuarie pana pe 28 martie 2014.

 

Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea a raportat pentru 2013 pierderi de 285,08 milioane de lei, in scadere cu 50% fata de 2012, cand societatea a incheiat anul cu un rezultat negativ de 569,4 milioane de lei, potrivit situatiilor financiare preliminare.

Reducerea s-a datorat diminuarii semnificative a cheltuielilor financiare, de la 288,7 milioane de lei, in 2012, la 56,6 milioane de lei, in 2013. (Sursa: dailybusiness.ro)