Proprietatea, in suprafata totala de cca 27.000 mp, include fabrica si un teren, fiind plasate in localitatea Chisineu Cris din judetul Arad. Tranzactia de vanzare-cumparare a fost intermediata de JLL, care a reprezentat proprietarul. In prezent, Kromberg & Schubert opereaza patru centre in vestul si centrul Romaniei (Sibiu, Medias, Timisoara si Chisineu Cris). Fabricile lor produc sisteme electrice pentru industria de automobile.

 

"Proximitatea fata de coridoarele pan-europene, precum si existenta inginerilor si a muncitorilor inalt calificati in regiunea de Vest a Romaniei constituie argumente solide pentru companiile de productie straine, precum si pentru investitori pentru extinderea activitatii in Romania. Aceasta tranzactie demonstreaza increderea companiei germane in potentialul pe termen lung al pietei industriale romanesti si al pietei fortei de munca si ne asteptam la intrarea unor noi jucatori in perioada urmatoare. Suntem in prezent in discutii cu alte companii care exploreaza aceasta posibilitate", a declarat Cristina Pop, directorul departamentului industrial al JLL si responsabila pentru incheierea aceastei tranzactii.

 

“Reprezentantii companiei Kromberg & Schubert sunt foarte multumiti de performantele productive obtinute in Romania de-a lungul anilor, asa ca au decis sa isi stabileasca permanent operatiunile lor in Chisineu Cris, pentru a suplimenta capacitatile actuale de productie. Faptul ca dispun deja de angajati instruiti si infrastructura dezvoltata si adaptata nevoilor lor, a constituit argumentul forte pentru cumpararea proprietatii actuale, in locul schimbarii amplasamentului", a precizat Cristina Pop.

 

Kromberg & Schubert activeaza de 110 ani, numarand in prezent circa 26.000 de angajati in peste 30 de locatii pe plan global. (sursa: dailybusiness.ro)