„Anul trecut, am crescut cu 64% şi trendul se menţine şi anul acesta. România este în continuare atractivă pentru investitori, iar Miele analizează extinderea pe această piaţă, pe fondul unei evoluţii pozitive înregistrate în ultimii ani”, a declarat Markus Miele, director administrativ şi coproprietar Miele, cu ocazia lansării în România a primului frigider cu front de tablă neagră. Potrivit acestuia, Germania este o ţară în care poţi să creşti, însă, dacă îţi doreşti să te extinzi şi mai mult, trebuie să mergi în străinătate.

 

Miele deține o fabrică și la Feldioara, pe care intenționează să o extindă. „Ne extindem atât suprafața de producție, cât și cea adiministrativă și cea logistică, aproape ne vom dubla. Investiția este planificată pentru 2017-2018, nu va fi la fel de mare cu cât am investit până acum, dar estimez că va ajunge la 10 milioane euro. Miele mai are o unitate de producție de componente electronice în Germania, dar care este limitată ca spațiu, și atunci producția de aici rămânând stabilă, toată creșterea de cerere din piață va fi transferată la noi”, explică Hartmut Hohaus, directorul general al fabricii din Brașov – Miele Tehnica.

 

Fabrica Miele din Brașov furnizează componente electronice pentru toate fabricile Miele de la nivel mondial.

 

„Cererea va continua să crească, în primul rând pentru că, atunci când îţi întemeiezi o familie, cumperi mai întâi frigider, maşină de spălat, aragaz şi apoi maşină de spălat vase. Iar dacă vei cumpăra produse mai ieftine, oricum vei fi nevoit să le schimbi după o perioadă scurtă de timp”, a adăugat Markus Miele.

 

La nivel local, compania a plănuit să investească în extinderea fabricii de la Braşov, cel mai probabil în a doua parte a anului viitor. Potrivit estimărilor Miele, în următorii trei ani, piaţa de electrocasnice va continua să înregistreze creşteri de minimum 10% pe an. (sursa: bizbrasov.ro)