"Confirmam inchiderea fabricii Michelin de anvelope de camioane din Ungaria. Michelin Ungaria va incepe prima sesiune de schimb de informatii cu consiliul de lucru si sindicat, in pregatirea consultarilor oficiale.
Motivul din spatele acestei masuri planificate este acela ca, din cauza perspectivelor slabe de crestere, pietele de anvelope de camioane din Europa raman volatile si cu mult sub nivelurile lor istorice, fiind in scadere cu 23% fata de 2007.
In acest mediu de piata, Michelin are supracapacitate de productie si are nevoie de masuri din partea grupului pentru a creste competitivitatea si pentru a sustine dezvoltarea sa in Europa si restul lumii prin exporturi", au explicat reprezentantii companiei.
De asemenea, potrivit acestora, ca urmare a amplasarii speciale in zona centrala a Capitalei (Budapesta - n.red.), extinderea unitatii nu ar mai fi fost posibila.
Reprezentantii Michelin au subliniat ca, in momentul de fata, prioritatea companiei este de a oferi sprijin maxim angajatilor, astfel incat acestia sa poata gasi noi locuri de munca in cadrul companiei sau in regiune.
"Fiecare angajat va fi incurajat sa faca parte activa din programe speciale stabilite de companie", au precizat sursele.
Totodata, Grupul Michelin confirma continuitatea sa pe termen lung in Ungaria cu anvelopele de autoturisme de inalta performanta, Michelin avand aici o unitate de productie la Nyiregyhaza, ce joaca un rol important pe piata din Europa pe acest segment de productie.
In plus, grupul continua operarea centrului de productie din Vac, care se ocupa cu furnizarea catre tari din Europa Centrala si de Sud, dar si a unitatii strategice cu sediul la Tuszr, care comercializeaza materii prime.
Noua unitate de afaceri cu activitate la nivel mondial de anvelope entry level, demarata in 2013, continua sa fie gestionata de la Budapesta, iar activitatea comerciala a Michelin pe piata maghiara ramane neschimbata.
Prezenta Michelin in Romania consta in trei fabrici, la Floresti si Zalau (Zalau anvelope si Zalau cord) si o retea comerciala.
Grupul Michelin a inceput activitatea in Romania in august 2001 si a cunoscut o dezvoltare rapida. In prezent, echipa este formata din aproximativ 3.000 de angajati. (sursa: ziare.com)