De asemenea, lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, care face legătura între Pecica și municipiul Arad, ar putea fi gata tot în acest an, cu condiția ca licitația pentru desemnarea constructorului să nu fie contestată, în 25 august.
Premierul Victor Ponta a explicat că în situația în care se finalizează doar lotul 1 al autostrăzii, în lungime de 22,1 kilometri, nu va exista un nod de descărcare spre DN7, motiv pentru care ar mai fi necesară și darea în folosință a lotului 2, în lungime de 8 kilometri.
'Aceste două loturi au o istorie zbuciumată. După cum știți foarte bine, lotul 1 a fost câștigat de către Romstrade în anul 2011. Nu l-au executat, a fost relicitat și cele două companii care lucrează (acum,n.r.), termină în luna decembrie. Problema este că 22 de kilometri nu se termină într-un loc ca să și poți să ieși de pe cei 22 de kilometri', a spus premierul Victor Ponta.
El a arătat că și în cazul lotului 2 a fost nevoie de rezilierea contractului de execuție după ce o firmă austriacă, care câștigase contractul inițial, a dat faliment. În opinia sa, dacă nu vor fi contestații la licitația pentru desemnarea câștigătorului lucrării pentru lotul 2, în data de 25 august, atunci cei 8 kilometri care trebuie executați vor putea fi finalizați până în luna decembrie a acestui an. În aceste condiții, se va putea circula pe 30 de kilometri de autostradă de la Nădlac la Arad.
Premierul a menționat că în situația în care vor fi contestații nefondate în ceea ce privește desemnarea câștigătorului pentru lotul 2 al autostrăzii, atunci lucrările pe acest tronson nu vor putea începe mai devreme de primăvara anului viitor.
'Dacă după 25 august o luăm de la capăt cu contestațiile înseamnă că de-abia la anul o să reușim să înceapă lucrările. Practic, nu pot să înceapă mai devreme de martie, aprilie. Asta înseamnă că mai pierdem încă o jumătate de an', a explicat Ponta.
Lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad măsoară 22,21 kilometri și este executat de un consorțiu format din companiile Astaldi și Max Boegl România. Valoarea contractului se ridică la 248,4 milioane lei. Lucrările au început la 22 ianuarie 2014 și sunt prevăzute să se încheie oficial pe 22 ianuarie 2015.
Potrivit constructorilor, până în prezent au fost executate lucrări pe 21 de kilometri de terasamente, iar asfaltul de bază a fost turnat pe o lungime de 16 kilometri. Asfaltul de uzură (stratul de uzură) a fost turnat pe o lungime de 4 kilometri. (sursa: AGERPRES)