Mai mult, studiul subliniază faptul că prevederile contractuale al căror scop este să securizeze plata chiriei vor fi elemente diferențiatoare după pandemie, 64% dintre respondenți menționând ajustarea chiriei și acordarea stimulentelor ca fiind al doilea cel mai important aspect pentru chiriași și utilizatorii finali.
Studiul mai arată că „următoarea normalitate” se va traduce cel mai probabil printr-o reconfigurare a spațiilor din sectorul de imobiliare comerciale, 71% din respondenți considerând că această abordare va fi mai frecventă în perioada următoare. În plus, aceștia anticipează o reconfigurare a modelelor de închiriere, 64% dintre respondenți subliniind faptul că este posibil să asistăm la apariția contractele de tip barter și a acordurilor de schimb în sectorul imobiliar după încheierea pandemiei.
„Pe lângă provocările legate de modul în care întregul ecosistem se va adapta la noile condiții de business, sectorul imobiliar comercial din România se va confrunta și cu fluctuații de prețuri și cu rate de ocupare care vor varia foarte mult în funcție de tipul de proprietate comercială. Prețurile vor avea cel mai probabil în continuare o tendință ascendentă pe nișa depozitelor și a parcurilor logistice, în timp ce, pentru alte tipuri de proprietăți, evoluția ar putea fi mixtă. În viitor, vom asista la accelerarea transformării digitale a proceselor de administrare a proprietăților, 80% dintre respondenții locali afirmând că tehnologia este cea mai importantă competență care trebuie dezvoltată într-un scenariu post-pandemic”, a spus Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România, și lider al serviciilor de consultanță pentru sectorul imobiliar.
Pandemia de COVID-19 oferă și oportunități jucătorilor din acest sector, jumătate dintre respondenți estimând că actualul context este potrivit pentru apariția unor noi modele de afaceri, cum ar fi proptech-urile.
Tehnologia și lichiditatea sunt prioritățile acestui sector în etapa post-pandemie, subliniază studiul, 80% dintre respondenți spunând că se vor concentra pe resursele care vor acoperi nevoia de numerar chiar și atunci când criza de sănătate se va încheia.
„Comparativ cu criza financiară din 2008, perturbarea cauzată de pandemia de COVID-19 nu a generat un deficit semnificativ de lichiditate în sectorul imobiliar comercial Mai mult, pe parcursul crizei sanitare, instituțiile financiare au dat dovadă de deschidere și au continuat să finanțeze proiectele imobiliare comerciale aflate în derulare, aspect care se reflectă și în creșterea cu 10% a numărului de clădiri nerezidențiale în 2020 față de 2019, potrivit datelor Institutului Național de Statistică”, a declarat Marius Vasilescu, Director Consultanță Financiară, Deloitte România.
Studiul Deloitte Romania Commercial Real Estate 2021 analizează percepția jucătorilor din sectorul imobiliar comercial asupra efectelor pandemiei și planurile de business ale proprietarilor, dezvoltatorilor și investitorilor din acest sector. Raportul este efectuat pe baza răspunsurilor oferite de directori și membri ai consiliilor de administrație din domeniu.