„Spre finalul acestui an va avea loc inaugurarea unei noi unităţi de producţie care va conduce la o majorare a capacităţii de producţie şi implicit la creşterea cifrei de afaceri cu peste o treime. Estimăm că se vor angaja peste 150 de persoane, pe toate nivelurile“, a declarat pentru ZF Transilvania Elena Covaciu, director general şi acţionar în cadrul companiei Ipec.

 

Ipec a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 92 mil. lei (20,7 mil. euro), un câştig net de 10 mil. lei (2,3 mil. euro), cu un număr mediu de 742 de angajaţi. În primul trimestru din acest an, afacerile companiei din Alba Iulia au crescut cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform oficialilor Ipec.

 

 „În 2014 avem în plan finalizarea proiectelor de implementare a unor platforme inteligente, care moni­torizează şi gestionează în timp real datele privind consumul, producţia sau mentenanţa utilajelor“, a spus Elena Covaciu. (sursa: zf.ro)