"Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I-30.XI.2014, față de perioada 1.I-30.XI.2013, a crescut pe ansamblu cu 8%, datorită creșterii industriei prelucrătoare (+8,1%) și industriei extractive (+5%). Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria energetică (+16,3%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+12,8%), industria bunurilor de capital (+8,6%), industria bunurilor intermediare (+7,6%) și industria bunurilor de uz curent (+3,9%)", se arată în comunicatul INS.

 

În ceea ce privește noiembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, cifra de afaceri a scăzut pe total cu 5,9% ca urmare a scăderii industriei prelucrătoare (-6%) și industriei extractive (-3,2%).

 

Pe marile grupe industriale, scăderi s-au înregistrat în industria bunurilor de capital (-7,7%), industria bunurilor intermediare (-7,2%), industria bunurilor de uz curent (-5,8%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (-3,6%). Creșteri s-au înregistrat în industria energetică, respectiv 5,1%.

 

De asemenea, în noiembrie 2014 comparativ cu noiembrie 2013, cifra de afaceri a crescut, pe ansamblu, cu 2,4%, datorită creșterilor din industria prelucrătoare (+2,9%). Industria extractiva a scăzut cu 9,2%.

 

Potrivit surei citate, pe marile grupe industriale creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de folosință îndelungată (+10,8%), industria bunurilor de capital (+6,5%) și industria bunurilor intermediare (+2,2%).

 

Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-4,1%) și în industria bunurilor de uz curent (-1,3%). (sursa: AGERPRES)