În acest moment, Grupul este prezent în România cu activitate de comerț.


Finanțarea a fost acordată către Novaservis Ferro Group, filială a grupului cu prezență regională în Europa Centrală și de Est și cu unități de producție în Polonia și Cehia. Ea se ridică până la 15 milioane euro și va fi acordată pentru o durată de 2 ani. Suma este destinată activităților de business aferente noului centru logistic de 11.000 metri pătrați care se va deschide la București și va servi atât piața românească, cât și Republica Moldova și țări din zona de sud-est a Europei.

„Ne bucurăm să finanțăm dezvoltarea unei companii dinamice, cu planuri de viitor importante și care are în vedere transformarea României într-un hub regional pentru businessul propriu, a spus Maria Rousseva, Director General adjunct al BRD, coordonator al activităților de corporate banking.

„Pentru noi, deschiderea noului hub logistic din Bucureşti reprezintă un pas important și necesar în contextul dezvoltării din ce în ce mai accelerate a brandului FERRO, atât pe piața românească, cât și pe celelale piețe din estul si sudul Europei. Pe lângă rolul lui de depozit, de unde se vor livra produsele FERRO către parteneri, hub-ul logistic va avea și funcția de centru service și de training pentru parteneri, instalatori, designeri, arhitecți și alți profesioniști din domeniul instalațiilor sanitare și termice”, a spus Dan Ionuțaș, Director Export FERRO Group.

Noul hub va permite adaptarea gamei de produse la specificul pieței locale și va duce reducerea timpilor de livrare. Începând cu anul 2024, o treime din livrările grupului FERRO vor tranzita prin hub-ul din România.