"Ca răspuns la situaţia precară a pieţei europene, Ford România continuă să-şi ajusteze volumele de producţie la uzina de la Craiova în luna decembrie. Astfel, putem confirma pentru luna decembrie oprirea producţiei de vehicule şi motoare timp de 7 zile, respectiv în perioada 12-20 decembrie", a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ford România, Ana-Maria Timiş.

Fabrica va fi închisă din 23 decembrie ca urmare a sărbătorilor de iarnă, urmând ca activitatea să fie reluată în ianuarie.

Pe perioada de întrerupere a producţiei, angajaţii vor fi plătiţi cu 80% din salariul de bază.

Directorul general al Ford România, Zoltan Brassai, a declarat în urmă cu o săptămână, la conferinţa "Mediafax Talks about Auto Industry 2013", că producţia la uzina din Craiova a fost reluată, cu o cadenţă zilnică de 1.000 de motoare şi 370 de unităţi B-Max.

El a arătat că piaţa este volatilă, iar compania va acţiona în funcţie de evoluţia acesteia.

Ford România a oprit asamblarea de autovehicule pe perioade determinate, în septembrie, octombrie şi noiembrie, luna aceasta fiind oprită şi producţia de motoare, timp de opt zile lucrătoare.

 

onstructorul auto american produce la Craiova modelul B-Max şi motoarele EcoBoost. (sursa: mediafax.ro)