El va fi responsabil pentru implementarea strategiei P3, de continuare a dezvoltarii afacerii cu noi proiecte atât în București, cât și în alte părți ale țării.
"Suntem foarte bucuroși că Dan se alătură echipei noastre din România. El este o experiență vastă în piața imobiliară și construcții din România și suntem convinși că, prin experiență, cunoștințe și determinare, va juca un rol important în atingerea obiectivelor de creștere a portofoliului P3 în România", spune Sînziana Pardhan, director general al P3 în România.
Dan Cristian Baloi are peste zece ani de experiență în domeniul imobiliar. Începând din anul 2017, el a fost Director de Dezvoltare la GSE Romania, iar anterior a fost Director de Dezvoltare pentru Tebodin România, unde a fost responsabil de managementul proiectelor pentru clienți locali și internaționali din sectoare precum alimentar, agro, energie, petrol și gaz, industria generală și real estate.
“Aștept cu nerăbdare această nouă provocare din viața mea și sunt încântat să mă alătur uneia dintre cele mai profesioniste și dinamice echipe din sectorul logistic din România”, spune Dan Cristian Baloi. (sursa: managerexpress.ro)