Potrivit unui comunicat al CNADNR remis, marți, AGERPRES, începând cu data de 8 februarie 2016, directorul general al Companiei a decis constituirea colectivului de lucru — Unitatea de Implementare Studiu de Fezabilitate: Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru "Autostrada Sibiu — Pitești".

 

"Autostrada Sibiu — Pitești este principalul proiect de infrastructură al nostru și am decis să înființez această unitate de implementare pentru a urgenta finalizarea studiului de fezabilitate și pentru a fi siguri că acesta corespunde cu realitățile din teren, astfel încât, odată finalizat, să putem demara licitațiile pentru lucrările de execuție. Această echipă de proiect va urmări, în mod special, realizarea studiilor de specialitate la nivel de detalii, astfel încât studiul de fezabilitate să respecte standardele de calitate impuse de Uniunea Europeană", a declarat Homor.

 

Persoanele desemnate să facă parte din unitatea de implementare vor avea, în principal, următoarele atribuții: colaborarea în strânsă legatură cu proiectantul, inclusiv prin organizarea de întâlniri de lucru/ședințe de progres, săptămânal și ori de câte ori este necesar, urmărind modul de îndeplinire a respectării obligațiilor contractuale de către acesta și realizarea obiectului contractului, organizarea și participarea la întâlniri lunare și ori de câte ori este necesar cu reprezentanții agenției JASPERS, urmărirea procesului de prelevare și culegere de probe/informații din teren în conformitate cu graficele de timp stabilite, în vederea elaborării studiilor de specialitate, verificarea în teren a efectuării studiilor geotehnice, topografice și orice alte studii necesare realizării studiului de fezabilitate și prezentarea conducerii CNADNR a stadiului acestora, verificarea livrabilelor realizate de proiectant înainte de a fi transmise către JASPERS sau AM POIM.

 

În plus, această unitate de implementare va avea în vedere exercitarea atribuțiilor specifice și luarea măsurilor necesare, în vederea realizării studiului de fezabilitate, cu respectarea termenelor contractuale și la parametri de calitate minimă impusă de caietul de sarcini, Propunerea Tehnică anexă la contract, precum și de normele legale și celelalte reglementări aplicabile, întocmirea rapoartelor lunare de analiză a documentației elaborate de către proiectant, verificarea și avizarea rapoartelor lunare de progres în conformitate cu cerințele impuse de contractul de prestări servicii ce vor fi vizate/aprobate de Direcția Tehnică și aduse la cunoștința directorului general, dar și susținerea cererii de finanțare, cu suportul proiectantului, în vederea aprobării acesteia de către entitățile abilitate.

 

Membrii unității de implementare, specialiști în domeniu, au responsabilități în rezolvarea problemelor de exproprieri, cerere de finanțare, lucrări de artă și consolidări, studii geotehnice, siguranță rutieră, analiza cost-beneficiu, arheologie etc. (sursa: AGERPRES)