La inaugurare au participat Muhtar Kent, presedinte si CEO al The Coca-Cola Company si Dimitris Lois, CEO al Coca-Cola HBC, dar si premierul Romaniei Victor Ponta.
"Fabrica de îmbuteliere din Ploiești, cea mai mare din sud-estul Europei, este pentru Coca-Cola HBC un adevărat centru al investițiilor în inovații tehnologice. În urmă cu 4 ani, am inaugurat aici alte două inovații importante – mega-depozitul automatizat High-Bay și Centrala de cogenerare – cu o valoare totală a investiției de 45 de milioane de euro. Anul acesta aducem din nou în România o investiție majoră, de peste 22 de milioane de euro. Ne bucurăm astfel să putem reconfirma, prin amploarea și constanța investițiilor în România, poziția Sistemului Coca-Cola, ca unul dintre cei mai importanți investitori în economia românească." a declarat Dimitris Lois.
Compania americana a demarat investitiile in Romania inca din 1991, iar in prezent are 1.800 de angajati. Coca-Cola HBC detine in Romania trei fabrici de imbuteliere pentru produsele din portofoliul Coca-Cola si le distribuie printr-o retea de 20 de depozite si centre de distributie.
Cappy Pulpy este produs pe piata din Romania in 2 arome si mai este comercializat in Bulgaria, Ungaria, Croatia, Cehia si Slovacia. (sursa: business24.ro)