Combinatul producator de ingrasaminte chimice Azomures din Targu Mures a semnat un contract de credit in valoare de 75 de milioane de euro, pe zece ani, pentru modernizarea celor doua fabrici de amoniac, in vederea indeplinirii cerintelor de mediu prevazute in Autorizatia Integrata de Mediu. "Facilitatea de credit sindicalizat pe termen lung, intermediata de BCR si UniCredit Tiriac Bank SA, va permite producatorului roman de ingrasaminte pentru agricultura Azomures SA Targu Mures sa implementeze unul dintre cele mai importante proiecte de investitii din planul de modernizare a instalatiilor de pe platforma de productie. Contractul, in valoare de 75 de milioane de euro, se va derula pe o perioada de 10 ani", se arata in comunicat, potrivit caruia retehnologizarea va fi realizata de firma elvetiana Casale Group.
Prin realizarea acestei investitii, Azomures sustine ca urmareste indeplinirea tuturor cerintelor de mediu referitoare la instalatiile de amoniac prevazute in Autorizatia Integrata de Mediu si documentele BAT (Best Available Technology). Totodata, combinatul vizeaza marirea capacitatii de productie a fiecarei instalatii de la 900 de tone pe zi, cat este in prezent, la 1.050 de tone pe zi, reducerea consumului energetic cu 13 la suta prin scaderea consumului specific de gaz metan si modernizarea sistemului de comanda si control automat al procesului si al opririlor de urgenta prin introducerea unui sistem de comanda si control distribuit.
In luna mai, Azomures a mai contractat un credit, de 66 de milioane de euro, de la o banca din Cehia, pentru modernizarea fabricii de uree, tot pentru a se conforma cerintelor de mediu.
Combinatul Azomures - care are linii de productie pentru ingrasaminte solide si lichide, dar si pentru melamina - este principalul producator de ingrasaminte pentru agricultura din Romania, cu o productie anuala de cel putin 1,3 milioane tone de ingrasaminte. Produsele Azomures ajung la producatorii agricoli din Romania, alte tari din Europa, Africa, China, Japonia, America de Sud si din Statele Unite. Proprietarul majoritar al Azomures este Ameropa Holding AG din Elvetia, un trader international de cereale si ingrasaminte.
Compania Ameropa Holding, inregistrata in Elvetia, a cumparat in luna martie 2012, 75,87% din titlurile Azomuresde la investitorii turci care controlau combinatul, iar apoi a derulat o oferta de preluare prin care si-a majorat participatia la 96,49%.
Noul actionar a anuntat un program de investitii de circa 200 de milioane de dolari la Azomures. (Sursa: wall-street.ro)