Rondocarton a investit în ultimii trei ani câteva milioane de euro în modernizarea fabricilor locale, prin achiziţionarea de noi utilaje de producţie. Fabricile de carton ondulat Rondocarton din Apahida, judeţul Cluj, şi Târgovişte au o capacitate de 120 de milioane de metri pătraţi de ambalaje pe an fiecare, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

 

 „Intenţionăm să investim în următorii doi ani în jur de 10 milioane de euro pentru dezvoltarea fabricilor de carton ondulat din Cluj şi Târgovişte. Pentru acest an am alocat 2 milioane de euro pentru investiţii la fabrica din Târgovişte“, a declarat pentru ZF Transilvania Teofil Câmpean, şeful fabricilor de carton ondulat Rondocarton din Târgovişte şi Cluj, ale grupului austriac Rondo Ganahl. (Sursa: zf.ro)