Potrivit unui raport al Ceramica Iasi privind schimbari in controlul indirect, transmis astazi Bursei de Valori Bucuresti, firma Brikston Cooperatief U.A., inregistrata in Olanda, a preluat 84,88% din companie, actiuni detinute de Cooperatief EuroBrick Holding (Olanda), vehicul al Advent. In anunt nu se mentioneaza cine controleaza noul actionar si nici valoarea tranzactiei.
Surse din piata, citate de Mediafax, arata ca Brikston Cooperatief este un vehicul detinut de compania de administrare a fondurilor de investitii Asia Dept Management, aflata la prima achizitie in Romania, iar valoarea tranzactiei depaseste 10 milioane de euro.
Cu birouri in Hong Kong, Istanbul, Mumbai, Londra, Beijing, Kiev si Alma-Ata, Asia Dept Management are in administrare active in valoare de peste 1,4 miliarde de dolari.
Advent este la al treilea exit in Romania in ultimul an, dupa vanzarile participatiilor la producatorului de medicamente Labormed, respectiv producator de lacuri si vopsele Deutek. In cazul Labormed, vandut catre grupul american Alvogen, Advent a incasat 33 milioane dolari (24 milioane euro), mai putin de 20% din suma pe care a platit-o in 2008 cand a cumparat compania.
Fondul de investitii a preluat in anul 2007 un pachet de actiuni de 70% din producatorul de materiale de constructii Ceramica Iasi, printr-o tranzactie de 35 de milioane de euro, suma care includea si angajamentele de investitii. Ulterior Advent si-a marit participatia la aproape 85%, astfel ca prin vanzarea companiei, fondul isi va recupera mai putin de 30% din suma investita.
Ceramica Iasi avea la finalul anului trecut 213 de angajati si o cifra de afaceri de peste 72 milioane de lei (16,3 milioane de euro), fata de 64 milioane de lei in 2012 (14,4 milioane de euro) si un profit de sub 100.000 de lei, comparativ cu 2,2 milioane lei cu un an inainte. In Romania, Advent mai detine reteaua de servicii medicale private Regina Maria. (sursa: wall-street.ro)