Compania globală de transport și logistică, HAVI, se alătură ecosistemului de business Chitila Logistics Hub, proiect dezvoltat de Global Vision și Globalworth lângă București. Aici va deschide, în următoarele luni, cel mai mare centru de distribuție din România pe o suprafață totală de 21.000 metri pătrați care va include spații de temperatură controlată, depozitare și birouri.
Corteva a pre-închiriat o suprafață de 23.000 mp de spații industriale într-un depozit built-to-suit, tranzacția reprezentând cea mai mare cerere nouă din primul trimestru. Noul proiect al Corteva este situat în nord-estul Bucureștiului și este dezvoltat de Lazăr Real Estate, parte a grupului International Lazăr Company. Tranzacția a fost intermediată de CBRE.
Spațiul de depozitare a fost pus la dispoziția chiriașului său de la finalul anului trecut, iar Mainfreight își derulează, în prezent, operațiunile de distribuție pentru clienții din zona de Vest a țării, din Timișoara Industrial Park.
Maracana, una dintre cele mai importante companii europene de logistică este acum chiriaș la MLP Bucharest West. În ianuarie 2021, Maracana a semnat un contract cu MLP Group pentru închirierea a peste 5.000 m2 de depozite moderne. MLP Group a fost asistat la finalizarea tranzacției de către JLL, companie de servicii imobiliare responsabilă de comercializarea întregului proiect în România.
Global Vision și Globalworth anunță noi chiriași pentru prima fază a proiectului Constanța Business Park. Liderul pieței de mobilier din România, Mobexpert, a închiriat o suprafață de aproximativ 2.000 mp, cu o zonă de birouri și spațiu de depozitare. Din Constanța Business Park, Mobexpert va deservi plaja de cumpărători online din sud-estul României, în contextul accelerării trendului de eCommerce.
În 2020, P3 România a avut o activitate totală de leasing de aproximativ 220.000 mp de depozite și spații de birouri, din care 55.000 mp sunt reprezentate de noi contracte de închiriere și 165.000 mp de prelungiri ale contractelor existente, aceste rezultate depășind previziunile inițiale ale companiei.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.