EVOLOR anunţă finalizarea achiziţiei pentru fosta fabrică de vopsele Chempro şi investiţii în tehnologizare, proiectul având o valoare totală de 3 milioane de euro, se arată într-un comunicat al EVOLOR, remis redacţiei. Proiectul de investiţii face parte din planul strategic de dezvoltare, compania marcând anul acesta 30 ani de activitate.
DS Smith Packaging, lider în furnizarea de soluții de ambalare sustenabile, își extinde prezența inovatoare pe piața din România printr-o investiție de peste 13 milioane de Euro, în fabrica sa de la Ghimbav. Lucrările de la Ghimbav sunt de așteptat să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023 și vor susține obiectivele de sustenabilitate ale clienților, precum și reducerea emisiilor de carbon ale fabricii.
Compania Diehl Controls, parte a grupului Diehl Group, a sărbătorit punerea pietrei de temelie pentru noua sa fabrică din Brașov . Producția va începe la jumătatea anului 2024, iar până în 2027, aproximativ 600 de angajați vor fabrica până la douăsprezece milioane de sisteme electronice anual.
Agroland Business System (BVB: AG), grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, anunță inaugurarea Fabricii de Furaje de la Ișalnița, județul Dolj, o investiție cu o valoare totală de 20 de milioane de lei.
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță lansarea unei noi unități de producție în urma unei investiții de 7 milioane de euro. Noua fabrică, amplasată în orașul Ovidiu, județul Constanța, reprezintă cea de-a noua unitate de fabricație a companiei și prima din Sud-Estul țării
Lödige Industries, furnizor de top al sistemelor logistice, își extinde semnificativ capacitățile de producție din Brașov, România. Planurile prevăd o dublare a suprafeței de producție cu peste 4.000 de metri pătrați. De asemenea, se construiesc birouri și grupuri sanitare suplimentare. Construcția a început la sfârșitul primului trimestru al anului 2023. Operațiunile de producție în noua clădire se asteapta să înceapă deja spre sfârșitul anului acesta.
Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari producători de pe piața materialelor izolante, parte a Grupului Knauf, a dat startul construcției noii unități de producție din Târnăveni, ce urmează a fi finalizată și pusă în funcțiune în 2024. Noua fabrică, care va avea o capacitate de producție de peste 100 milioane metri pătrați, va angaja peste 100 de persoane , de la muncitori calificați, la ingineri automatizare sau mentenanță.
Saint-Gobain România a dat startul campaniei de recrutare pentru noua fabrică de plăci de gips-carton de la Turda, care va deveni operațională în cel de-al doilea trimestru al anului 2023.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.