Tranzacţia de preluare a grupului de firme Racova, înfiinţat de omul de afaceri Adrian Porumboiu, de către grupul TransOil, deţinut de către americanul de origine georgiană Vaja Jhashi, urmează să fie finalizată în cursul lunii decembrie.
Dezvoltatorul olandez CTP a încheiat cu succes achiziționarea portofoliului companiei Prologis din România, pentru fostul Prologis Park Bucharest A1, acum redenumit CTPark Bucharest West. Tranzacția, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, se referă la un parc logistic cu o suprafață de 100.000 m², amplasat lângă autostrada A1.
Un fond elveţian de investiţii, care administreză active de 42 de miliarde de euro, doreşte să preia controlul mai multor proprietăţi industriale din regiune deţinute de Valad Europe, inclusiv din România.
Logicor, divizia dedicată segmentului de logistică a fondului american de investiții Blackstone, a preluat portofoliul de spații logistice al companiei austriacă Immofinanz, inclusiv trei parcuri din România, tranzacție în valoare totală de 536 de milioane de euro.
Cea mai spectaculoasă urcare în top a avut-o compania cu capital olandez CTP. În ultima jumătate de an, investitorul care a tatonat piaţa românească timp de şapte ani a devenit cel mai mare proprietar de spaţii logistice din ţară.
Logicor, divizia dedicată segmentului de logistică a fondului american de investiții Blackstone, negociază preluarea integrală a portofoliului de spații logistice scos la vânzare de compania austriacă Immofinanz, inclusiv cele din România, potrivit site-ului propertyweek.com.
Prologis, Inc., lider global pe segmentul imobiliarelor industriale, a anunțat astăzi semnarea contractului de achiziție de către CTP a Prologis Park Bucharest A1 din România. Acordul este supus unor condiții de preluare standard.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.