Totodată, producătorul va continua transferul producției anumitor medicamente de la acționarul majoritar, grupul francez Sanofi, și diversificarea piețelor de export.

 

Anul trecut, compania a realizat investiții în valoare de 2,65 milioane de euro.

 

"Obiectivele programului de investiții, ce vor continua și în anul 2016, sunt menținerea Regulilor de Bună Practică în Fabricație și actualizarea tehnologiilor la standarde internaționale de calitate și de mediu, precum și pentru extinderea portofoliului de produse și de noi forme de ambalare", se arată într-un raport al Zentiva.

 

Fabrica din București a început să exporte odată cu transferul masiv de produse realizat în 2011-2012.

 

Anul trecut, exporturile companiei au crescut cu șase puncte procentuale și au ajuns la 46% din totalul vânzărilor, de la 40% în 2014.

 

Vânzările la export au fost realizate preponderent în Germania (72 milioane de lei), Franța (42 milioane de lei), Marea Britanie (15,17 milioane de lei), dar și în Polonia, Portugalia și Cehia.

 

Pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, constând în activități legate de transferul producției de medicamente în cadrul grupului, bugetul pe acest an este de 5,5 milioane de lei. Anul trecut, acesta a fost de 7,19 milioane de lei.

 

Printre alte obiective ale companiei pentru acest an se numără și mentinerea profitabilității producătorului local, prin menținerea costurilor de producție, a nivelului vânzărilor de produse pe piața locală și consolidarea portofoliului prin noi lansări.

 

Vânzările Zentiva sunt generate în proporție de 86% de produsele eliberate pe bază de prescripție medical și de 14% de OTC (eliberate fără rețetă – n.r.).

 

Portofoliul Zentiva România include 129 de produse de uz uman, dintre care 124 medicamente și 5 suplimente alimentare, sub formă de tablete, peleți și soluții injectabile.

 

Zentiva are 517 angajați. Potrivit celor mai recente raportări, grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deține, direct și indirect, 81,6% din acțiunile Zentiva. (sursa: profit.ro)