Aceasta regiune este mai eterogena din punct de vedere al sectoarelor economice si evolutiei decat vestul si nord-vestul Romaniei.
Desi producatorul Dacia-Renault este localizat in aceasta regiune, multe dintre firmele de componente auto – care produc, este adevarat, in special pentru marile concerne auto din Germania – se afla mai aproape de granita de vest a Romaniei, deoarece costurile de transport si forta de munca ieftina si calificata reprezinta componente importante in structura de costuri in acest sector economic.
De asemenea, investitiile greenfield in zona de sud au fost mai putine decat in centru, vest si nord, astfel ca in topul firmelor apar ‘clasici’ ai perioadei comuniste – chiar daca intre timp actionariatul majoritar al acestor firme este strain.
Existenta resurselor de petrol din aceasta zona, dar si importanta agriculturii au adus firme din aceste sectoare si industriile conexe in top 20. 2014 a adus o serie de schimbari in cadrul Top companii din sudul Romaniei comparativ cu anul anterior.
Astfel, doar ocupantele primelor 2 pozitii, Automobile-Dacia si Petrotel – Lukoil din Ploiesti si-au pastrat aceleasi locuri ca si in 2013, in timp ce societatile Ford din Dolj, Cameron din Prahova si Euro Auto Plastic Systems din Arges au parasit acest clasament, fiind inlocuite de Oltchim Ramnicu Valcea, Cerealcom din Dolj si de COS din Targoviste, nou intrate in acest clasament pe locurile 17,18 si 20.
Locul 1 este ocupat, ca si in 2013, de producatorul de automobile Dacia, care in 2014 a raportat o cifra de afaceri de 18,8 miliarde lei, in crestere cu 430,8 milioane lei comparativ cu 2013 si o majorare a profitului care a ajuns la 371,6 milioane lei, mai mult cu 9,2 % fata de 2013. Numarul de angajati a ramas relativ constant. Este insa posibil ca in urmatorii ani cresterea vanzarilor automobilelor sub marca Dacia sa se realizeze in special din uzinele localizate in afara Europei, mai ales daca succesul marcii in Germania, Marea Britanie si Franta nu va continua.
Societatea Petrotel – Lukoil din Ploiesti ocupa pozitia a doua a acestui top. Desi numarul de angajati s-a micsorat de la 468 de persoane in 2013 la 444 in 2014, cifra de afaceri si profitul net ale companiei au inregistrat cresteri. Cifra de afaceri a fost de 6,4 miliarde lei, in crestere cu 948,2 milioane lei fata de anul precedent sau 17,5%, iar pierderea din 2014 s-a diminuat la 308,03 milioane lei, cu 620,8 milioane lei mai mica fata de cea din 2013.
Cu o pozitie mai sus fata de 2013, locul 3, Societatea Complexul Energetic Oltenia din Gorj a prezentat in 2014 scaderi atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului si al numarului de angajati. Astfel, cifra de afaceri din 2014 a fost in valoare de 2,5 miliarde lei, cu 82,9 milioane lei mai putin fata de valoarea din 2013. Diminuarea numarului de angajati de la 18.620 in 2013 la 18.438 in 2014 s-a realizat probabil doar prin pensionarile normale, fara a reprezenta o schimbare a structurii de costuri si in consecinta nu a ajutat profitabilitatii companiei: in 2014 compania a avut o pierdere de 693,6 milioane lei, fata de profitul de 4,5 milioane din 2013.
Locul 4 este ocupat de compania Alro Slatina, care a urcat o pozitie fata de 2013. In 2014, Alro a prezentat modificari pozitive din punct de vedere al cifrei de afaceri si o reducere a pierderii raportate. Astfel, cifra de afaceri a crescut de la 1,9 miliarde lei in 2013 la 2.02 miliarde lei in 2014, iar pierderea a fost de 108,6 milioane lei, cu 11,9 milioane lei mai mica fata de cea din 2013. Numarul de angajati din 2014 a fost de 2.417. Daca in 2013 a ocupat locul 7 in clasamet, in 2014 Pirelli Tyres din Olt a urcat 2 pozitii mai sus si a ajuns pe locul 5.
Producatorul de anvelope a ralizat in 2014 o cifra de afaceri de 1,6 miliarde lei, cu 5,3% mai mult ca in 2013. Profitul net a fost de 87,2 milioane lei, de peste 3 ori mai mare fata de 2013, iar numarul angajatilor a fost de 2.282, cu 125 de persoane mai mult fata de anul anterior.
Locul 6 al Top companii din sudul Romaniei ii revine companiei Interagro din Teleorman, care in 2013 a ocupat locul 10 al aceluiasi clasament. Cresterea numarului de angajati de la 975 in 2013 la 1.490 in 2014 a insotit majorarea cifrei de afaceri care a crescut de la 1,4 miliarde lei in 2013 la 1,5 miliarde lei in 2014. In schimb, in 2014 Interagro a inregistrat o pierdere de 161,4 milioane lei, fata de profitul de 49,6 milioane din anul precedent.
Compania Artic din Gaesti este ocupanta pozitiei 7 a clasamentului. In 2014, Artic a prezentat modificari pozitive atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si profitabilitatii si al numarului de angajati. Cifra de afaceri din 2014 a fost de 1,5 miliarde lei, in crestere cu 94,7 milioane lei fata de 2013, iar profitul a atins 116,3 miloane lei, cu 13,7 % mai mult fata de anul precedent. Numarul angajatilor a crescut cu 43, la 2.463.
Ocupanta pozitiei 11 in 2013, Fildas Trading. Distribuitorul de medicamente a inregistrat in 2014 o cifra de afaceri de 1,4 miliarde lei, in crestere cu 13,8 % fata de valoarea din 2013. Profitul companiei a crescut de la 35,1 milioane lei in 2013 la 40,7 milioane lei in 2014, iar numarul angajatilor din 2014 a crescut de la 596 de persoane in 2013 la 643 in 2014.
Pozitia 9 a Top companii din sudul Romaniei ii revine societatii Johnson Controls din Pitesti. In 2014, aceasta companie a reusit sa treaca de la o pierdere de 53,3 milioane lei din 2013 la un profit de 158,04 milioane lei in 2014. Cifra de afaceri a societatii a fost de 1,4 miliarde lei, in scadere cu 166,7 milioane lei, iar numarul angajatilor de 4163, in crestere cu 194 persoane fata de 2013.
Prezent in acest clasament este si producatorul de energie electica, CEZ Romania cu cele 2 divizii ale sale: CEZ Vanzare, locul 10, si CEZ Distributie, locul 12. Cez Vanzare a raportat la sfarsitul anului 2014 o cifra de afaceri in valoare de 1,3 miliarde lei si un profit de 75,9 milioane lei. Numarul angajatilor acestei societati a fost de 45 de persoane. Cu o cifra de afaceri de 832,3 milioane lei si un profit de 43,8 mii lei, CEZ Distributie este cea care ocupa locul 12 al clasamentului. Numarul total al angajatilor din 2014 a fost de 1208.
Pozitia 11 a topului ii revine companiei Tmk-Artrom din Slatina. Cu un numar de 1247 de angajati, Tmk-Artrom a avut la finalul anului 2014 o cifra de afaceri de 972,7 milioane lei si un profit net total de 40,6 milioane lei.
Unilever din Ploiesti ocupa pozitia 13 a Top companii din sudul Romaniei. Cifra de afaceri in 2014 a fost de 827,1 milioane lei, iar profitul companiei a fost de 990,5 mii lei. Numarul angajatilor a fost de 252.
Locul 14 este ocupat de Yazaki din Ploiesti, societate care in 2014 a prezentat un profit de 16,2 milioane lei si o cifra de afaceri de 803,2 milioane lei. Numarul angajatilor a fost de 4535 persoane.
Urmatoarea clasata este Filiala De Distributie a Energiei Electrice din Prahova. Cu un numar de 2096 de angajati, aceasta companie a insumat in 2014 o cifra de afaceri de 755,7 milioane lei si un profit de 140,2 milioane lei.
Renault Mecanique Roumanie ocupa locul 16 al topului. Cifra de afaceri a producatorului de cutii de viteza al grupului Dacia-Renault a fost de 648,6 milioane lei in 2014, iar profitul companiei de 13,4 milioane lei. Numarul total al angajatilor a fost de 632 de persoane.
Nou intrata in clasament, Oltchim este cea careia ii revine pozitia 17. Problemele financiare ale Oltchim par sa continue: la o cifra de afaceri de 627,5 milioane lei si 2.267 de angajati, firma din Ramnicu Valcea a raportat o noua pierdere de 459,3 milioane lei, care o duce cu un pas mai aprope de faliment.
Pozitia 18 este ocupata de Cerealcom Dolj, nou intrata in cadrul acestui top. La finalul anului 2014, acesta societate a avut o cifra de afaceri de 620,3 milioane lei, un profit de 11,1 milioane lei si 295 de angajati.
Ultimele doua locuri ale Top companii din sudul Romaniei le revin companiilor Aquila Part Prod Com din Ploiesti si COS Targoviste. Cifra de afaceri a Aquila Part Prod Com a fost de 596,6 milioane lei, iar producatorul de oteluri speciale a vandut de 580,9 milioane lei.
In anul 2015, economia sudului Romaniei va fi in continuare dependenta de exporturile Dacia – cu un impact semnificativ si asupra industriei orizontale – si de agricultura, care pare sa aiba un an slab din cauza secetei. In rest, marile companii energofage, dependente de pretul petrolului si cererea de materii prime la export, vor mentine la un nivel acceptabil rata somajului din regiune, fara sa asigure insa si venituri consistente la bugetul de stat. (sursa: dailybusiness.ro)