Conform consultantului imobiliar, în această perioadă a fost livrată o suprafață de 27.000 de noi spații logistice și industriale, iar cererea a atins 180.000 m2, suprafața solicitată fiind astfel de aproape șapte ori mai mare.

Stocul de spații moderne cu destinație logistică sau industrială s-a menţinut la circa 2,5 milioane metri pătraţi, rezultând o densitate de 128 metri pătraţi la 1.000 locuitori, sub nivelurile din celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est. 
Din această suprafață totală, mai bine de 1,2 milioane metri pătraţi sunt construiţi în jurul Bucureştiului, iar din acesta 75% de-a lungul autostrăzii A1.

”Rata de neocupare la finalul lui 2016 era estimată la sub 5% în Bucureşti şi la mai puţin de 10% în restul ţării. Dar având în vedere că au fost livrate proiecte de aproape şapte ori mai mari decât cererea netă, rata de neocupare se apropie de zero. În prezent este foarte dificil ca în proiectele existente să mai găseşti spaţii pentru o cerere nouă. De aceea, vedem o creştere a volumului de spaţii pe care dezvoltatorii încep să le construiască speculativ, fără un contract de închiriere semnat. Aceste spaţii sunt însă contractate de chiriaşi imediat ce sunt puse pe piaţă”, a declarat Costin Bănică, Head of Industrial Agency JLL România.

Chiriile cerute de proprietari pentru facilităţile de distribuţie, în special cele din Bucureşti, sunt estimate la 3,5 – 4,1 euro/mp/lună, în timp ce spaţiile industriale au chirii de până la 3,3-4,25 euro/ mp/lună.

Cererea a crescut față de anul trecut cu aproape 40%, fiind reprezentată doar de contracte noi, fie închirieri ale unităților construite speculativ, fie proiecte la cerere, de tip built to suit. Majoritatea tranzacțiilor au fost semnate de companii de logistică (40%), iar depozitele pentru retail au reprezentat 30% din total. Majoritatea cererii a fost generată de regiunea București-Ilfov (peste 97.000 m2, aproape două treimi).

O altă veste care vine de la dezvoltatori, în aceste condiții, este un nivel record de spații ce vor fi livrate pe piață până la sfârşitul anului, fiind anunțate proiecte însumate pe 400.000 metri pătraţi.
Dacă vor fi finalizate toate proiectele anunţate, în acest an oferta nouă o va depăşi pe cea din 2016, când au fost livrate proiecte de circa 330.000 metri pătraţi.

”Evoluţia sustenabilă a pieţei industriale şi de logistică din ultimii ani a dus la revenirea apetitului băncilor pentru finanţarea de astfel de proiecte. Din anul 2008, băncile nu au mai finanţat niciun proiect logistic sau industrial. Băncile nu finanţează încă proiecte începute speculativ, însă odată începută construcţia cu bani proprii şi atragerea primilor chiriaşi, finanţatorii devin interesaţi şi de astfel de proiecte”, a adăugat Costin Bănică.  (sursa:  capital.ro)