”Doream să investim în regenerabile, inclusiv în capacități hidro. Până în 2020, capacitatea ar fi fost, probabil, de 100 MW în diverse tehnologii. Investiția totală era estimată la peste 200 milioane de franci elvețieni”, spune Dragoș Drăgan CEO Repower Furnizare România.
Potrivit acestuia, Repower, considerat unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică din România, cu o cotă de piață de 5%, va investi în 2015, circa 1 milion de euro în în piața locală, în produse și servicii noi, precum “Naturepower”.
Tot anul acesta, compania se va dezvolta, cu preponderență, în zona de retail energetic. Portofoliul de servicii actual include sesiuni de termografiere a instalațiilor electrice ale consumatorului precum și analize prin care clienții pot verifica stadiul de încărcare electric și pot detecta orice defecțiune.
Repower si-a început activitatea de furnizare a energiei electrice către consumatorii finali în anul 2010, odată cu achiziția furnizorului local, Elcomex EN. Prezentă în piețele de retail și producție din Elveţia, Italia, Germania și România, compania oferă servicii de furnizare de energie electrică consumatorilor finali, de siguranță energetică, eficiență energetică și servicii integrate de optimizare a portofoliilor pentru producătorii independenți de energie electrică. (sursa: capital.ro)